Actualitate
Moscova amenință dur UE pe care o acuză de „furtul” fondurile rusești înghețate
Preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, un important apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, a ameninţat duminică cu confiscarea activelor aparţinând statelor membre ale Uniunii Europene pe care Moscova le consideră neprietenoase în cazul în care blocul comunitar va trece la ceea ce el a numit „furtul” de fonduri ruseşti îngheţate în scopul de a finanţa Ucraina, informează Reuters.
Viaceslav VolodinFoto: Ramil Sitdikov / Sputnik / Profimedia Images
Ursula von der Leyen, şefa Comisiei Europene, a declarat vineri că executivul european lucrează la o propunere privind colectarea profiturilor (dobânzile) produse de activele financiare ale statului rus îngheţate în UE, în vederea direcţionării acestor beneficii către reconstrucţia Ucrainei, potrivit Agerpres.
Viaceslav Volodin a declarat că Moscova va riposta într-un mod care va fi şi mai costisitor pentru blocul comunitar dacă UE va acţiona împotriva activelor ruseşti, multe dintre acestea fiind deţinute în Belgia.
„Mai mulţi politicieni europeni, în frunte cu preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, au început din nou să vorbească despre furtul fondurilor îngheţate ale ţării noastre pentru a continua militarizarea Kievului”, a afirmat Volodin într-o declaraţie postată pe Telegram.
„O astfel de decizie va necesita un răspuns simetric din partea Federaţiei Ruse”, a spus el, ameninţând că, în acest caz, Moscova ar putea confisca mult mai multe active aparţinând unor ţări neprietenoase decât „fondurile noastre îngheţate în Europa”.
Von der Leyen a declarat vineri că valoarea activelor suverane ruseşti îngheţate este de 211 miliarde de euro (223,15 miliarde de dolari) şi a reamintit că blocul a decis că Rusia trebuie să plătească pentru reconstrucţia Ucrainei.
Volodin a mai spus că politicienii din UE iau în considerare această mişcare „în efortul de a-şi păstra locurile de muncă şi din cauza situaţiei financiare proaste la care şi-au adus ţările”, notează Reuters.
După invazia sa ilegală şi nejustificată în Ucraina, Rusia face obiectul mai multor sancţiuni occidentale, statele blocului comunitar împreună cu cele din G7 blocând accesul Moscovei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur, măsură calificată de Moscova drept „furt”.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



