Connect with us

Actualitate

Vânturile galactice, un fenomen ce apare atunci când galaxiile expulzează materie cosmică (studiu)

Comisarul

Publicat

pe

Galaxiile expulzează materie cosmică în mediul lor imediat înconjurător sub formă de vânturi galactice, potrivit unui studiu publicat miercuri de cercetători care au observat pentru prima dată acest fenomen în timp ce examinau un eşantion mare de roiuri stelare, informează Agerpres citând AFP.

Calea LacteeFoto: Panom Bounak, Dreamstime.com

Instrumentul MUSE din cadrul telescopului european Very Large Telescope (VLT), situat în Chile, a permis în urmă cu doi ani o primă observare a acestui fenomen într-o galaxie văzută dintr-o margine a acesteia.

Din regiunea centrală a discului său galactic, două conuri de gaze încărcate cu materie, care erau vânturi galactice, au putut fi observate în timp ce evadau perpendicular de fiecare parte.

„Acum, putem să generalizăm această observare la un număr mare de structuri”, a declarat Nicolas Bouché, astrofizician la Centrul de cercetări în astrofizică de la Lyon.

Cercetătorul francez, aflat deja la originea observărilor realizate în urmă cu doi ani, este unul dintre autorii principali ai studiului apărut în revista Nature, care a ajuns la concluzia că fenomenul vânturilor galactice pare să fie unul „curent” în galaxiile masive.

Explozii ale unor stele masive

Numeroşi cercetători de la institute ştiinţifice din lume, în principal europene, au monitorizat un eşantion de peste 160 de galaxii, privite din lateral sau din faţă. Situate la peste 7 miliarde de ani-lumină, ele sunt martori ai unui Univers care avea pe atunci aproximativ jumătate din vârsta sa actuală.

Instrumentul MUSE, un spectroscop de câmp integral, permite observarea semnăturii elementelor chimice în norii de materie extrem de difuzi şi cu slabă densitate.

Beneficiind de un foarte lung timp de expunere al telescopului VLT asupra eşantioanelor de galaxii, MUSE a permis desenarea formei vânturilor care „evadau” din galaxii, depistând semnătura atomilor de magneziu.

Aceste vânturi „rezultă din exploziile de supernove, stele masive care explodează la sfârşitul vieţii lor, cu un ritm care variază de la 1 la 10 pe secol, în funcţie de tipul galaxiei”, a explicat Nicholas Bouché.

„De-a lungul a milioane de ani, ele se adună pentru a forma vânturi galactice”, a adăugat cercetătorul francez. Aceste vânturi evadează cu prioritate din galaxia lor prin regiunea frontală a acesteia, căci acolo se concentrează cel mai mare număr de stele şi, deci, de supernove. (integral pe Agerpres)

foto: Panom Bounak, Dreamstime.com

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Politic20 de ore ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service24 de ore ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social3 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse3 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic4 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse6 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate7 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

Top Stiri Comisarul