UE a fost benefică pentru țările din Europa de Est, dar trebuie să învățăm din experiența economiilor-tigru din estul Asiei

De la Tallinn la Ljubljana, Europa de Est culege roadele celor două decenii de apartenență la UE. Dar, chiar dacă nici măcar euroscepticii regiunii nu au vreo intenție reală de a părăsi blocul, s-ar putea face totuși mai mult pentru a se populariza avantajele evidente ale apartenenței la cea mai mare piață unică a planetei, potrivit Emerging Europe, citat de Rador Radio România.

Uniunea EuropeanăFoto: freepik.com

A fost cea mai mare expansiune a UE din toate vremurile – una cum cel mai probabil nu vom mai vedea vreodată. Pe 1 mai 2004 au devenit membri UE 10 țări (din care opt est-europene: Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia Slovacia și Slovenia; celelalte sunt Cipru și Malta).

Drept urmare a valului cinci de extindere (cum a fost denumit formal), numărul membrilor a crescut brusc de la 15 la 25, numărul limbilor oficiale de la 11 la 21, iar populația UE a primit un aport de 75 de milioane.

În același val de extindere sunt incluse și Bulgaria și România, care nu au putut adera în 2004 din cauza problemelor cu statul de drept și corupția, dar care sunt socotite de Comisia Europeană tot parte a valului cinci.

Aderarea la UE venea la pachet cu promisiunea implicită a convergenței economice, în virtutea căreia nivelul de trai avea să-l ajungă curând din urmă pe cel al Europei de Vest.

Aproape două decenii mai târziu, acele așteptări au fost în mare parte împlinite, întrucât procesul prinderii din urmă care căpătase avânt în cursul negocierilor de aderare a primit un nou imbold prin calitatea de membru. În 2022 PIB-ul per capita al Estoniei, Lituaniei și Sloveniei l-au depășit pe al Spaniei. Polonia a întrecut Portugalia. Toate țările care au aderat în 2004 se pot lăuda acum cu un PIB per capita mai mare ca al Greciei.

Chiar dacă în unele cazuri decalajul în materie de nivel de trai și PIB persistă – iar un alt decalaj, tot mai mare, cel urban-rural, stârnește mare îngrijorare cu privire la întreaga regiune – accesul la piața unică a adus noi ocazii de afaceri, a declanșat mari influxuri de capital în noii membri și a facilitat integrarea acestora în lanțurile globale de aprovizionare.

UE își îmbogățește statele membre

Oricum l-ai măsura, valul cinci de extindere a fost un succes absolut. Poate că exemplul cel mai evident e Polonia. Un raport din 2023 al grupului de reflecție Polish Economic Institute (PEI) susține că PIB-ul per capita al țării exprimat prin paritatea puterii de cumpărare (PPP) e acum cam cu 31% mai mare decât ar fi fost dacă Polonia nu ar fi aderat la UE.

Pentru a evalua efectul prezenței Poloniei pe piața unică, PEI a examinat un scenariu contra-factual privind creșterea PIB-ului dacă țara n-ar fi aderat la UE. A constatat astfel că în 2021 PIB-ul per capita exprimat în PPP reprezenta 78% din media UE, față de 40% în 1990 și 50% în 2004, la momentul aderării.

Dacă n-ar fi participat la piața unică, PIB-ul Poloniei ar fi reprezentat doar 60% din media UE, afirmă PEI.

„Dacă nu ar fi fost în piața unică, PIB-ul per capita al Poloniei ar fi fost în 2021 la nivelul lui din 2014; prin urmare, apartenența la UE i l-a mărit cu aproape 1,5% pe an”, a declarat Marek Wąsiński, șeful departamentului de economie globală al PEI.

Succesul economic al Poloniei a fost alimentat de comerțul cu ceilalți membri UE, facilitat la rându-i de piața unică: de când a aderat la UE, creșterea ei economică s-a bazat în proporție de două treimi pe exporturi. Polonia a exportat în 2021 în UE bunuri de 216 miliarde de euro, 75% din totalul exporturilor ei.

Pentru unii membri ai aceluiași val acel procent e chiar mai mare: peste 80% în cazurile Cehiei și Slovaciei, conform Eurostat.

Retorica anti-Bruxelles

Până și Ungaria condusă de tot mai autoritarul și mai agresivul Viktor Orbán, împotmolită după toate aparențele într-un conflict etern cu UE pe tema a orice, de la ajutarea Ucrainei la statul de drept, exporturile se îndreaptă în proporție de aproape 80% către UE. În 2023 Ungaria a reușit să înregistreze un record al investițiilor străine directe – în mare parte mulțumită poziționării ei, la figurat și la propriu, în inima Europei.

De fapt, intersectată în toate direcțiile de o rețea extrem de impresionantă de autostrăzi (construită aproape exclusiv cu subvenții și credite de la UE), care o depășește deja ca lungime totală pe cea a Austriei vecine, Ungaria a profitat excepțional de mult de pe urma apartenenței la UE.

Conform Băncii Mondiale, PIB-ul Ungariei în 2003 (ultimul an întreg petrecut în afara UE) era de numai 85,28 de miliarde de dolari. În 2023 a depășit pentru prima oară 200 de miliarde de dolari și se estimează că va atinge 300 până în 2030.

Din toate aceste motive, partidul eurosceptic Fidesz al lui Orbán e bine poziționat pentru a câștiga alegerile europene din iunie.

Și alte partide eurosceptice din toată regiunea, de la AUR-ul de extrema dreaptă din România până la EKRE din Estonia, e probabil să obțină rezultate bune. În ciuda beneficiilor evidente pe care le oferă UE, atacarea ei aduce voturi din partea unui segment considerabil al electoratului continental (inclusiv în Europa de Vest, după cum o demonstrează ascensiunea AfD în Germania și a Adunării Naționale în Franța).

Frica de a nu fi lăsat în urmă / Mesajul speculat de AUR

Persistența acestei tendințe ar putea fi explicată parțial de teama aceluiași segment electoral de a nu fi lăsat în urmă.

Un studiu important din 2023 al Vienna Institute for International Economic Studies (WIIW) avertizează că succesul modelului de „filială producătoare” a corporațiilor occidentale, care implică crearea a numeroase locuri de muncă în producție, și-a atins limitele în Europa Centrală și de Est (ECE).

Date fiind și transformările structurale majore precum decarbonizarea și digitalizarea, este necesar de acum un nou model economic, bazat pe inovație, argumentează WIIW.

„Numai atunci vor putea fi capabile aceste state să prindă din urmă Europa de Vest din perspectiva productivității și nivelului de trai”, a declarat Zuzana Zavarská, economistă la WIIW și coautoare a studiului.

Problema fundamentală, explică WIIW, e aceea că deprinderile tehnologice esențiale și segmentele de producție care aduc cea mai mare valoare adăugată se află și unele și altele în „sediul economiilor”, adică în Europa de Vest. Pe de altă parte, membrii UE din ECE continuă să se specializeze tot în producția care exploatează mâna de lucru.

Și atunci situația lor oscilează odată cu prețul acesteia. Ceea ce le îngrădește perspectivele de a prinde din urmă economia vest-europeană.

În ultimii ani politicienii populiști au sesizat și ei acest aspect. Mesajul AUR e bazat pe ideea că România a fost transformată de UE într-o „colonie”, bună pentru mâna ei ieftină de lucru, dar în rest pentru mai nimic altceva.

Excluderea și acum a țării (alături de Bulgaria) de la unul dintre cele mai mari beneficii ale UE, spațiul de circulație necontrolată Schengen, n-a prea ajutat nici ea la a-i face pe eurosceptici să se răzgândească. Și chiar dacă aeroporturile din România și Bulgaria vor fi admise în Schengen din 31 martie, controalele la granițele terestre (o barieră la propriu și încă foarte costisitoare în calea liberului schimb) vor persista până cel puțin în 2025.

Brexit a fost o excepție

Pentru a combate argumentele euroscepticilor, statele est-europene ar face bine să-și însușească recomandările din raportul WIIW – a cărui principală concluzie e că acestea ar avea multe de învățat din experiența economiilor-tigru din estul Asiei.

Guvernele ar trebui să gândească în mod strategic ce sectoare și ce verigi ale lanțului de valoare ar trebui atrase în țară. Trebuie înființate și stimulente pentru a încuraja la maxim transferul de cunoaștere și know-how de la corporațiile străine la companiile interne.

Raportul WIIW mai clarifică și faptul că schimbarea structurală (trecerea de la o economie bazată pe mână de lucru ieftină la o societate bazată pe inovație) trebuie să fie amortizată social pentru a nu se pierde și mai mult sprijin popular (sau pentru a nu le oferi și mai multă muniție euroscepticilor).

Pentru a facilita tranziția de la industriile vechi la cele noi, țările ECE ar trebui să urmeze modelul scandinav: o piață a muncii flexibilă combinată cu o asistență socială robustă.

S-ar putea argumenta și că statele membre nu popularizează suficient de bine beneficiile apartenenței la UE. A 20-a aniversare a valului cinci de extindere ar putea fi ocazia perfectă.

Din fericire, foarte puțini dintre până și cei mai îndârjiți eurosceptici est-europeni pledează cu adevărat pentru ieșirea Ungariei, Poloniei ori României din UE. Chiar dacă UE reprezintă un țap ispășitor convenabil pentru partidele populiste și chiar dacă încasează partea leului din retorica lor naționalistă, în regiune nu există vreun partid serios care să dorească retragerea.

Iar asta pentru că ele știu prea bine că o mare majoritate a cetățenilor de rând – care au ieșit în număr foarte mare în stradă pentru a protesta în 1989 și pentru a se bucura în 2004 – pur și simplu nu ar accepta așa ceva.

Din contră, UE va rămâne un garant al prosperității într-o lume nesigură. Faptul că Ucraina sfâșiată de război acordă atât de multă importanță începerii negocierilor de aderare la UE (lucru care i s-a aprobat în sfârșit, ei și Moldovei, în decembrie) constituie dovada puterii de atracție persistente a UE – și ar trebui să-i aducă cu picioarele pe pământ și pe unii eurosceptici vest-europeni.

Ucraina și Moldova se alătură acum țărilor din Balcanii Occidentali în anticamera UE. În 2034, când vom marca trecerea a încă 10 ani de la extinderea istorică din 2004 ne vom regăsi aproape sigur trăind într-o UE chiar și mai largă.

Brexit se va fi dovedit atunci a fi doar o excepție.

de Emerging Europe (preluare Rador Radio România)