Actualitate
Drulă îl acuză pe Sebastian Burduja că e „în brațe cu PSD-ul”
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a afirmat, luni, că preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, „este în braţe cu PSD-ul”, întrebându-se dacă acesta intenţionează să ajute candidatul social democrat să câştige Primăria Capitalei, relatează Agerpres.
Cătălin Drulă, președintele USRFoto: AGERPRES
Liderul USR a fost întrebat, la postul B1Tv, dacă există şanse pentru obţinerea unei susţineri a PNL în favoarea unui nou mandat al primarului Capitalei, Nicuşor Dan.
- „Domnul Burduja e în braţe cu PSD-ul, ca să spun mai clar. Până recent conducea filiala Sector 1, unde acum au lăsat, ca orice partid care are ‘liberal’ în nume, un ofiţer SRI să conducă filiala, pe domnul Tuţă, iar acolo era într-o tovărăşie de asta la cataramă cu domnul Florin Manole, şeful (PSD n.red.) de la Sectorul 1 şi făceau tot ce puteau ca să o încurce şi să o împiedice pe Clotilde Armand, care candidase cu această susţinere. Acum, nu ştiu ce vrea … să o ajute pe Gabriela Firea sau pe cine o să fie candidatul PSD?!”, a răspuns Cătălin Drulă.
El a reamintit că, în 2020, PNL l-a sprijinit pe Nicuşor Dan pentru Primăria Capitalei, susţinând în faţa bucureştenilor că PSD „e răul suprem, care a distrus” acest oraş.
- „Oamenii îl susţin pe Nicuşor Dan şi vor ca el să îşi continue munca pe care a făcut-o în aceşti ani, pe cel puţin încă un mandat, pentru că a început să aşeze nişte sisteme la locul lor. Împreună cu USR am închis o grămadă din acele companii municipale prin care se drenau bani pentru clientela de partid a Gabrielei Firea. Am făcut lucruri bune pentru acest oraş, mai e mult de muncă. Sunt bucureştean, sunt născut aici şi îmi doresc să facem mult mai mult. PNL a trădat aici. Dacă o să îşi revină în fire mă întrebaţi? Nu ştiu, nu vreau să prognozez asta. Pentru binele României ar fi bine să o facă. (…) În momentul de faţă, PNL se plasează absolut peste tot – şi la nivel naţional, şi la nivel local – ca o remorcă a PSD. E lipit ca marca de scrisoare”, a mai adăugat liderul USR.
Liderii celor trei partide care formează Alianţa Dreapta Unită – USR, PMP şi Forţa Dreptei şi-au exprimat, duminică, susţinerea pentru un nou mandat al lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei.
Liderul PNL Bucureşti, ministrul Sebastian Burduja, a declarat că îşi asumă candidatura la Primăria Capitalei, el precizând că este în fişa postului său, după ce a preluat şefia organizaţiei PNL Bucureşti.
În ultimele săptămâni, liderul PNL Bucureşti, ministrul Sebastian Burduja, l-a tot criticat pe Nicușor Dan, spunând că acesta a fost o afacere proastă pentru PNL și nu a arătat susținere pentru formațiune, în contextul în care la alegerile trecute, Dan a candidat ca independent cu sprijinul PNL și USR.
”I-am spus şi public domnului Nicuşor Dan: Vrei să o baţi pe Firea? Trebuie să mă baţi mai întâi pe mine. Haide să facem alegeri primare pe partea de dreapta, nu am nicio problemă”, a spus Burduja săptămâna trecută.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



