Ministerul Energiei a luat notă de amenzile aplicate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) celor patru furnizori (traderi) care au manipulat piața energiei electrice, amenzi care au atins niveluri record, de 537 de milioane lei, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei. Reamintim că HotNews.ro. Reamintim că HotNews.ro a arătat, în exclusivitate, că ANRE a sancționat patru furnizori / traderi de electricitate,cu amenzi record, pentru manipularea pieței energiei din România. Printre aceștia se află firme despre care HotNews.ro a scris că au avut profituri enorme în 2022, în plină criză energetică.
Sebastian BurdujaFoto: HotNews / Claudia Pirvoiu
Cei patru furnizori sunt: Tinmar Energy, NOVA POWER & GAS, EFT Furnizare SRL și Freepoint Commodities Europe LLP.
Sebastian Burduja: Trebuie să fie un semnal către toți cei care se gândesc că pot face profituri mai mari dacă nu respectă legea
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, susține că a solicitat public ANRE, încă din luna august 2023, să verifice modul în care furnizorii de pe piața de gaze și energie electrică respectă prevederile OUG27/2022. Burduja afirmă că ministerul nu are drept legal de control asupra furnizorilor companii private din energie, dar trebuie să „își exercite misiunea de garant al interesului și protejării cetățeanului, de reglementator al cadrului legal pentru o competiție deschisă și loială în piața de energie.”
Sebastian Burduja afirmă că amenzile aplicate de ANRE trebuie să fie un semnal pentru furnizorii care încalcă legea. „Cei care încalcă prevederile legale și afectează piața de energie trebuie să răspundă exemplar. Amenzile record aplicate celor patru societăți, de peste 537 de milioane lei, trebuie să fie un semnal către toți cei care se gândesc că pot face profituri mai mari dacă nu respectă legea”, a precizat ministrul.
Acesta vrea să primească plângeri pe adresa sa de e-mail despre astfel de cazuri. „De la preluarea mandatului am avut un dialog constant și pozitiv cu ANRE privind modul în care furnizorii de pe piața de gaze și energie electrică respectă legislația în vigoare, ANRE fiind singura instituție abilitată să efectueze aceste verificări. De asemenea vreau să garantez că voi rămâne deschis pentru toate sesizările pe care le primim de la persoane fizice și juridice privind astfel de situații și le înaintăm cu prioritate în atenția ANRE. De altfel, e-mailul meu este public, sebastian.burduja@energie.gov.ro, și vă garantez că acordăm maximă atenție fiecărei plângeri primite”, a mai spus ministrul.
Investigație efectuată împreună cu o agenție europeană
Investigația ANRE pe piața energiei electrice, în urma căreia au fost aplicate amenzi record către patru furnizori a fost demarată ca urmare a unei sesizări efectuate de Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale – OPCOM SA, prin intermediul unui raport de tranzacții suspecte, a transmis Tinmar Energy, una dintre firmele sancționate. Acest caz are implicații uriașe, în condițiile în care este vorba despre firme cu cifre de afaceri de miliarde de lei, controlate de persoane influente.
O parte dintre investigații se desfășoară în colaborare cu Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din domeniul Energiei – ACER, a răspuns ANRE, în baza reglementărilor REMIT și a protocolului încheiat cu ACER, la solicitarea HotNewsro. „În vederea comunicării rezultatelor acestor investigații, care sunt inițiate la sesizarea ACER, este necesar să se parcurgă anumite etape de coordonare cu ACER. După finalizarea procedurilor necesare vă vom putea comunica aspecte publice privind motivația, sancțiunile și operatorii economici care au fost sancționați. În plus, şi în cazul investigațiilor care nu sunt inițiate la sesizarea ACER sunt anumite proceduri care trebuie îndeplinite înainte ca ANRE să poată comunica public”, a mai arătat ANRE.
Pentru mai multe amănunte, citește Scandalul amenzilor record de la ANRE – O poveste despre „băieții destepți” din energie, servicii secrete și un uriaș caz de mită în Brazilia