Connect with us

Actualitate

SUA deplâng demolarea de către Israel a casei unui activist palestinian: „Dăunează imaginii voastre în lume”

Comisarul

Publicat

pe

Statele Unite au deplâns miercuri demolarea de către Israel a locuinței unui activist palestinian din Ierusalimul de Est, un sector al Orașului Sfânt anexat de Israel, afirmând că aliatul său își pătează propria imagine în acest proces, potrivit AFP.

IerusalimFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Fakhri Abou Diab, care militează de ani de zile împotriva demolării locuințelor palestiniene, a anunțat că „agenți ai forțelor israeliene” au demolat miercuri dimineață casa în care locuia de 38 de ani în apropiere de Orașul Vechi.

„Eram zece dintre noi care trăiam în această casă. Soția mea, cei trei copii ai noștri și cinci membri ai familiei extinse”, a declarat activistul pentru AFP.

„Acum suntem literalmente pe străzi, cerând vecinilor și trecătorilor să ne ajute. Am devenit persoane fără adăpost”, a explicat el.

„Dăunează imaginii Israelului în lume”

La Washington, diplomații americani au condamnat demolarea și au cerut Israelului să nu deoleze alte case.

Fakhri Abou Diab este „un lider al comunității care vorbește împotriva demolărilor, iar acum familia sa a fost strămutată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

„Aceste acțiuni împiedică eforturile de a obține o pace și o securitate durabile, de care ar beneficia nu doar palestinienii, ci și israelienii”, a adăugat el în fața presei.

Aceste acțiuni, a spus el, „dăunează imaginii Israelului în lume și ne împiedică să facem tot ceea ce încercăm să facem în interesul poporului israelian”.

O parte din casă, a subliniat el, datează de dinainte de 1967, anul în care Israelul a anexat Ierusalimul de Est, unde se află locuri sfinte evreiești, creștine și musulmane.

Pentru Fakhri Abou Diab, mustrările americane sunt binevenite, dar Statele Unite „ar fi trebuit să exercite presiuni asupra israelienilor în prealabil pentru a împiedica demolarea casei mele”.

„Acesta este un act de răzbunare, o campanie a israelienilor împotriva palestinienilor din Ierusalim, care nu a făcut decât să se intensifice de la 7 octombrie”, a denunțat Fakhri Abou Diab.

La 7 octombrie, membri ai Hamas s-au infiltrat în Israel din Fâșia Gaza, teritoriu aflat la acea dată sub blocadă israeliană. Acest atac fără precedent s-a soldat cu moartea a 1.160 de persoane, majoritatea civili, iar alte 250 au fost luate ostatice.

De atunci, Israelul a desfășurat o campanie militară devastatoare în Gaza, ucigând peste 28.500 de persoane, în principal femei și copii, potrivit Ministerului Sănătății din teritoriul condus de Hamas.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social5 ore ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse7 ore ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

PoliticO zi ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse3 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate4 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse4 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse4 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized5 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized5 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized5 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse5 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized5 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse5 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale6 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Uncategorized7 zile ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Uncategorized7 zile ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Actualitate2 săptămâni ago

Rolul medierii în soluționarea conflictelor de muncă

Conflictele la locul de muncă pot apărea frecvent, fie că este vorba despre neînțelegeri între angajați, probleme cu angajatorul prin...

Top Stiri Comisarul