Connect with us

Actualitate

Israel-Hamas/CIJ începe audieri cu privire la consecinţele juridice ale ocupării teritoriilor palestiniene de către Israel

Comisarul

Publicat

pe

Cea mai înaltă instanţă a ONU organizează începând de luni audieri privind consecinţele juridice ale ocupării teritoriilor palestiniene de către Israel din 1967, cu un număr fără precedent de 52 de ţări chemate să depună mărturie, informează AFP și Agerpres.

Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la HagaFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstock Editorial / Profimedia

Statele Unite, Rusia şi chiar China se vor adresa judecătorilor în cadrul unei şedinţe care se desfăşoară timp de o săptămână la Palatul Păcii din Haga, sediul Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ).

Pe 31 decembrie 2022, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie prin care a solicitat un „aviz consultativ” neobligatoriu din partea CIJ cu privire la „consecinţele juridice ce decurg din politicile şi practicile Israelului în teritoriul palestinian ocupat, inclusiv Ierusalimul de Est”. Rezoluţia a fost adoptată cu 87 de voturi pentru, 26 împotrivă şi 53 de abţineri, statele occidentale fiind împărţite pe această problemă, în timp ce ţările arabe au votat în unanimitate pentru.

Aceste audieri sunt complet separate de demersurile recente ale Africii de Sud adresate principalului organ judiciar al ONU. Pretoria a argumentat la CIJ că operaţiunile Israelului în Fâşia Gaza constituie o încălcare a Convenţiei pentru prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid. Pe 26 ianuarie, Curtea a ordonat Israelului să prevină orice posibil act de genocid, dar nu a cerut încetarea focului. Vineri, ea a respins o a doua solicitare din partea Africii de Sud, care i-a cerut să dispună noi măsuri după anunţul Israelului privind o viitoare ofensivă militară asupra Rafah, unde s-au refugiat mai mult de jumătate din cei 2,4 milioane de locuitori din Fâşia Gaza.

Adunarea Generală a cerut CIJ să ia în considerare „consecinţele juridice” a ceea ce rezoluţia numeşte „încălcarea continuă de către Israel a dreptului la autodeterminare al poporului palestinian”. Aceasta se referă la „ocuparea prelungită” a teritoriului palestinian din 1967. De asemenea, trebuie să examineze măsurile „care vizează schimbarea compoziţiei demografice, caracterului şi statutului oraşului sfânt Ierusalim”.

În iunie 1967, Israelul a purtat Războiul de şase zile, cucerind Cisiordania şi Ierusalimul de Est în defavoarea Iordaniei, Înălţimile Golan în detrimentul Siriei, Fâşia Gaza şi Peninsula Sinai în detrimentul Egiptului. Israelul a început apoi să ocupe cei 70.000 de kilometri pătraţi de teritorii arabe ocupate, ocupaţie declarată ulterior ilegală de către ONU.

De asemenea, CIJ este invitată să examineze consecinţele a ceea ce rezoluţia ONU descrie drept „adoptarea de către Israel a unor legi şi măsuri discriminatorii”. Ea trebuie să îşi exprime opinia în legătură cu modul în care acţiunile Israelului „afectează statutul juridic al ocupaţiei” şi consecinţele acestora pentru ONU şi alte ţări.

Curtea se va pronunţa în regim „de urgenţă” asupra acestui caz, probabil până la sfârşitul anului.

Hotărârile sale privind litigiile dintre state sunt obligatorii, deşi CIJ are puţine mijloace pentru a le pune în aplicare.

Cu toate acestea, în această speţă, opinia pe care o va emite nu va fi obligatorie. Potrivit Curţii, „organismul, agenţia sau organizaţia solicitantă rămâne liberă să răspundă la aviz prin orice mijloace pe care le are la dispoziţie sau să nu facă acest lucru”. Însă practica a demonstrat că majoritatea opiniilor consultative sunt luate în considerare.

CIJ a emis deja avize consultative cu privire la chestiuni precum legalitatea declaraţiei de independenţă a Kosovo faţă de Serbia în 2008 sau ocuparea Namibiei de către Africa de Sud sub regimul de apartheid. De asemenea, a emis un aviz în 2004 în care spunea că anumite părţi ale zidului ridicat de Israel în teritoriile palestiniene ocupate sunt ilegale şi ar trebui demolate.

Israelul nu va participa la audieri.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Politic18 ore ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service22 de ore ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social3 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse3 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic4 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse6 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate7 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse7 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

Top Stiri Comisarul