Connect with us

Actualitate

Vicepremierul italian Matteo Salvini, chemat la ordine după declaraţii controversate asupra morţii lui Navalnîi

Comisarul

Publicat

pe

Vicepremierul italian Matteo Salvini, criticat de la declanşarea invaziei ruse împotriva Ucrainei pentru legăturile cu partidul lui Vladimir Putin, a fost chemat la ordine după declaraţii controversate asupra morţii lui Aleksei Navalnîi, informează AFP și Agerpres.

Matteo Salvini in Piata Rosie din MoscovaFoto: Ropi / Zuma Press / Profimedia Images

Un obişnuit al afirmaţiilor polemice, liderul suveranist şi anti-imigraţie al partidului italian Liga a estimat marţi la radio că, dacă este legitim să se dorească „a face lumină” asupra morţii opozantului rus într-o închisoare din regiunea arctică, atunci „aceasta revine medicilor şi judecătorilor” ruşi.

De la moartea sa, anunţată pe 16 februarie, mama şi un avocat al lui Aleksei Navalnîi caută să acceadă la trupul său neînsufleţit. Însă, potrivit echipei opozantului, anchetatorii ruşi au afirmat că nu vor preda trupul său mai devreme de cel puţin 14 zile, după finalizarea „expertizei”.

Întrebat marţi, la Bruxelles, în timpul unei conferinţe de presă, cu privire la afirmaţiile lui Salvini, purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei europene Josep Borrell a amintit că statele membre ale Uniunii Europene au adoptat o declaraţie comună ce impută responsabilitatea morţii lui Navalnîi „preşedintelui Putin şi autorităţilor ruse”.

„Aceasta este o declaraţie aprobată de Italia”, a amintit Peter Stano, sfătuindu-i pe „membrii guvernelor pur şi simplu să citească ceea ce guvernele lor aprobă şi adoptă”.

„Iată cine este Salvini”

În Italia, de asemenea, reacţiile au fost ferme.

„Judecata magistraţilor unei dictaturi nu are nicio valoare”, a declarat pe platforma X liderul partidului centrist Azione, Carlo Calenda. „Destul înseamnă destul”, a adăugat el, anunţând că le va cere juriştilor săi să analizeze „legăturile dintre Liga şi Rusia”.

Tot pe X, Alessia Morani, deputată a Partidului Democrat (PD, stânga), a postat un anunţ al lui Matteo Salvini din 6 martie 2017, în care acesta informa în legătură cu „un acord” între partidul său şi Rusia Unită a lui Vladimir Putin şi cerea anularea sancţiunilor adoptate împotriva Moscovei după anexarea peninsulei Crimeea în 2014. „Iată cine este Salvini”, a comentat ea.

Alte publicaţii au reacţionat şi ele, arătându-l pe Salvini în faţa Kremlinului sau Parlamentului European, purtând un tricou cu chipul preşedintelui rus.

Vicepremier în guvernul condus de Giorgia Meloni, Matteo Salvini a dezminţit mereu că ar primi bani de la Rusia Unită sau din alte surse, însă fără a-şi convinge adversarii.

Dacă Salvini nu va emite un document care să ateste că el a rupt relaţiile sale cu Rusia Unită, Calenda ameninţă să depună o moţiune de cenzură împotriva lui.

„Un ministru al Republicii nu poate fi un partener politic al unui dictator asasin şi imperialist”, a denunţat el.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social17 ore ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse19 ore ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic2 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse4 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate5 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse5 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse5 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized5 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized5 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized6 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse6 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized6 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse6 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale6 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Actualitate2 săptămâni ago

Rolul medierii în soluționarea conflictelor de muncă

Conflictele la locul de muncă pot apărea frecvent, fie că este vorba despre neînțelegeri între angajați, probleme cu angajatorul prin...

Top Stiri Comisarul