Actualitate
Ungaria ar putea ratifica luni aderarea Suediei la NATO, ultimul obstacol pentru ţara nordică
Ungaria ar urma să ratifice luni aderarea Suediei la NATO, ceea ce ar însemna înlăturarea ultimului obstacol înainte de acest pas istoric al ţării nordice a cărei neutralitate a traversat două războaie mondiale şi conflictul aprins al Războiului Rece, relatează Reuters, citat de news.ro
Exercitiu NATO Foto: James Glossop / News Licensing / Profimedia
Votul parlamentului ungar, care se preconizează că va trece fără probleme, după o vizită a premierului suedez Ulf Kristersson vinerea trecută, în timpul căreia cele două ţări au semnat un acord de armament, va pune capăt unor luni de întârzieri pentru a finaliza schimbarea politicii de securitate a Suediei.
Stockholm a renunţat la politica sa de nealiniere pentru o mai mare siguranţă în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord în urma invaziei Rusiei în Ucraina în 2022.
Cu Suedia urmând Finlanda în NATO, devenind al 32-lea membru, preşedintele rus Vladimir Putin a obţinut exact ceea ce a încercat să evite atunci când a lansat războiul în Ucraina – o extindere a alianţei – au declarat liderii occidentali.
În timp ce Finlanda a devenit membru NATO anul trecut, Suedia a fost lăsată să aştepte, deoarece Turcia şi Ungaria, care au relaţii mai bune cu Rusia decât alţi membri ai alianţei, au ridicat obiecţii.
Turcia a refuzat să ratifice aderarea Suediei, cerând măsuri mai dure împotriva militanţilor din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), despre care a spus că au făcut din Suedia o casă.
Suedia şi-a modificat legislaţia şi a relaxat normele privind vânzările de arme pentru a linişti Turcia. Preşedintele Tayyip Erdogan a legat, de asemenea, ratificarea de aprobarea de către SUA a vânzărilor de avioane de luptă F-16 către Turcia, Ankara aşteptând acum ca Statele Unite să depună eforturi pentru a obţine aprobarea Congresului SUA.
Tergiversarea Ungariei a fost mai puţin clară, Budapesta exprimându-şi mai degrabă furia faţă de criticile suedeze privind direcţia dezvoltării democratice sub conducerea premierului naţionalist Viktor Orban, decât să aibă unele cerinţe concrete.
Semnătura Turciei a lăsat Ungaria ca ultim obstacol.
Aderarea Suediei, care nu a mai fost în război din 1814, şi a Finlandei este cea mai semnificativă extindere a alianţei de la extinderea sa în Europa de Est în anii 1990.
În timp ce Suedia a intensificat cooperarea cu alianţa în ultimele decenii, contribuind la operaţiuni în locuri precum Afganistanul, aderarea sa va simplifica planificarea apărării şi cooperarea pe flancul nordic al NATO.
De asemenea, Suedia aduce în cadrul alianţei resurse precum submarine de ultimă generaţie adaptate la condiţiile din Marea Baltică şi o flotă considerabilă de avioane de vânătoare Gripen produse intern. Aceasta îşi măreşte cheltuielile militare şi ar trebui să atingă pragul NATO de 2% din PIB în acest an.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



