Actualitate
Germania a aprobat parașutarea de ajutoare umanitare în Fâșia Gaza pentru a ocoli blocada israeliană
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a dat undă verde paraşutării de către forţele aeriene germane de ajutoare umanitare necesare în Fâşia Gaza, alăturându-se altor câteva state care au apelat la această soluție, transmite agenția DPA, citată de Agerpres.
Șeful aviației germane Ingo Gerhartz (stânga) și ministrul german al Apărării Boris PistoriusFoto: Klaus-Dietmar Gabbert / AFP / Profimedia
Boris Pistorius a semnat miercuri ordinul în acest sens către Bundeswehr, iar livrările propriu-zise ar putea începe la sfârşitul acestei săptămâni. Armata germană a confirmat anterior că ajutoarele urmează să fie paraşutate cu aeronave C-130 staţionate în Franţa.
Forţele aeriene franceze distribuie deja provizii pe cale aeriană deasupra zonei de război din Gaza.
Iniţiativa paraşutării ajutoarelor aparţine Iordaniei, în contextul în care organizaţiile umanitare au atras atenţia că situaţia populaţiei din Fâşia Gaza devine tot mai gravă, după ce Israelul a limitat strict livrările de ajutoare pe cale terestră.
Potrivit ONU, în cazul în care distribuirea de ajutoare pe cale terestră, cu camionul, nu este extinsă, cei circa 2,2 milioane de locuitori sunt ameninţaţi de o criză alimentară şi foamete.
Israelul a lansat o amplă operațiune militară în fâșia Gaza şi a blocat accesul în teritoriul palestinian în urma masacrelor comise de luptătorii organizației teroriste Hamas pe teritoriul israelian în data de 7 octombrie a anului trecut.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 2 săptămâniSe lansează Romanian Performance Excellence Program 2026



