Actualitate
Hamas critică numirea unui nou prim-ministru palestinian
Numirea unui apropiat al lui Mahmoud Abbas în funcția de prim-ministru palestinian va „întări diviziunile” și dovedește „deconectarea Autorității Palestiniene de la realitate”, au denunțat vineri Hamas, Jihadul Islamic și alte grupări, potrivit AFP.
Mahmoud AbbasFoto: Saudi Press Agency / AP / Profimedia
Joi, președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, l-a numit pe economistul Mohammad Mustafa în funcția de prim-ministru, în încercarea de a-și consolida conducerea slăbită și de a-și recâștiga credibilitatea.
„Formarea unui nou guvern fără un consens național va agrava diviziunile” dintre palestinieni, a avertizat mișcarea islamistă Hamas într-un comunicat publicat pe site-ul său.
Jihadul Islamic și FPLP (Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei, marxist), două grupări considerate de asemenea teroriste de către Israel, au semnat de asemenea declarația.
Numirea noului prim-ministru dovedește „criza profundă din cadrul Autorității Palestiniene și deconectarea acesteia de realitate”, potrivit comunicatului, care denunță „prăpastia dintre Autoritate și poporul palestinian”.
Mustafa, în vârstă de 69 de ani, a fost anterior șeful Fondului de investiții palestinian. Fost consilier economic al președintelui Abbas, el a deținut timp de 15 ani funcții de conducere la Banca Mondială din Washington.
De la confruntările fratricide din iunie 2007, conducerea palestiniană este împărțită între Autoritatea Palestiniană a lui Mahmoud Abbas, care exercită o putere limitată în Cisiordania, teritoriu ocupat de Israel din 1967, și Hamas, care se află la putere în Fâșia Gaza, devastată de război.
În ultimele luni, mulți palestinieni l-au criticat pe președintele Abbas, în vârstă de 88 de ani, ales ultima dată în 2005, pentru „neputința” sa în fața raidurilor israeliene în Fâșia Gaza.
Problema rolului Autorității Palestiniene la sfârșitul războiului rămâne o mare necunoscută, din cauza influenței sale limitate și a refuzului premierului israelian Benjamin Netanyahu de a prevedea un viitor stat palestinian.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



