Connect with us

Actualitate

Preşedintele Vietnamului a demisionat după numai un an, ridicând semne de întrebare asupra stabilităţii unei ţări curtate de marile puteri

Publicat

pe

Partidul Comunist vietnamez a acceptat demisia preşedintelui Vo Van Thuong, a anunţat miercuri guvernul, un semn de agitaţie politică care ar putea afecta încrederea investitorilor străini în această ţară cu un regim comunist, dar curtată atât de SUA, cât şi de China pentru resursele şi potenţialul pe care îl oferă, potrivit Reuters, citează News.ro.

Vo Van ThuongFoto: Nhac NGUYEN / AFP / Profimedia

La începutul acestui an, o delegaţie condusă de premierul ţării a venit în vizită în România pentru aprofundarea legăturilor economice bilaterale.

Guvernul de la Hanoi a afirmat într-un comunicat că preşedintele Vo Van Thuong a încălcat regulile partidului, adăugând că aceste „deficienţe au avut un impact negativ asupra opiniei publice, afectând reputaţia partidului, a statului şi a lui personal”, relatează Reuters.

Comitetul Central al Partidului, un organism decizional de top în Vietnamul condus de Partidul Comunist, a aprobat demisia lui Thuong la doar un an de la alegerea sa.

Preşedintele deţine un rol în mare parte ceremonial, dar este una dintre cele patru poziţii politice de conducere din această ţară din Asia de Sud-Est.

Şedinţa Comitetului a precedat o sesiune extraordinară a parlamentului vietnamez, programată pentru joi, când deputaţii sunt aşteptaţi să confirme deciziile partidului.

Lupte politice interne?

Comunicatul guvernului nu a detaliat ce i se reproşează concret lui Thuong, dar schimbările majore de conducere în statul cu partid unic au fost, recent, toate, legate de ampla campanie anti-mită denumită „Cuptorul aprins”. Aceasta are ca scop eradicarea corupţiei generalizate, dar criticii spun că este, de asemenea, un instrument pentru lupte politice interne.

Investitorii şi diplomaţii străini au acuzat în repetate rânduri campania de încetinirea procesului decizional într-o ţară care se confruntă deja cu o birocraţie greoaie.

Thuong, în vârstă de 53 de ani, a demisionat la câteva zile după ce poliţia vietnameză a anunţat arestarea pentru presupusă corupţie a unui fost şef al provinciei Quang Ngai din centrul Vietnamului, care a fost în funcţie în timp ce Thuong era şef de partid în această provincie. Presupusele fapte de corupţie s-au petrecut în urmă cu zece ani.

Thuong a fost, de asemenea, un oficial de partid de rang înalt în centrul economic Ho Chi Minh, care a fost zguduit de o escrocherie financiară de miliarde de dolari, pentru care este în curs de desfăşurare un amplu proces.

Thuong era considerat în general ca fiind un apropiat al bătrânului secretar general Nguyen Phu Trong, cea mai puternică figură a Vietnamului şi principalul arhitect al campaniei anti-mită.

Anul trecut, când fostul preşedinte Nguyen Xuan Phuc a demisionat după ce partidul l-a acuzat de „încălcări şi nereguli” comise de funcţionarii aflaţi sub controlul său, a fost nevoie de o lună şi jumătate pentru ca legislatorii să îl numească pe Thuong ca succesor al acestuia.

Vietnamul și investitorii străini

Actuala criză politică ar putea fi rezolvată prin alegerea rapidă a unui nou preşedinte, dar există în continuare riscul ca remanierile repetate ale liderilor de rang înalt să afecteze încrederea de afaceri într-o ţară care depinde foarte mult de investiţiile străine.

Bursa de la Ho Chi Minh, principala bursă a ţării, a pierdut luni aproape 3% în primele ore de tranzacţionare, după ce au început să circule informaţii despre demisia iminentă a preşedintelui.

Vânzările nete ale investitorilor străini în primele două zile ale săptămânii s-au ridicat la aproximativ 80 de milioane de dolari, potrivit Mirae Asset Securities, o firmă de brokeraj.

„Înlăturarea lui Thuong ar putea duce la o încetinire şi mai mare a deciziilor politice şi administrative, deoarece oficialii sunt mai îngrijoraţi de arcul campaniei anticorupţie”, a declarat un consilier al corporaţiilor străine cu sediul în Vietnam, menţionând totuşi că poziţia Vietnamului privind politicile cheie nu se va schimba.

Investitorii care laudă în general stabilitatea politică ar putea să nu primească prea bine plecarea prematură a doi preşedinţi în aproximativ un an.

Evoluţiile recente ridică semne de întrebare cu privire la „predictibilitatea, fiabilitatea şi funcţionarea internă a sistemului” de care depind deciziile de investiţii, a declarat Florian Feyerabend, reprezentantul în Vietnam al Fundaţiei Konrad Adenauer din Germania, un think tank.

El a remarcat totuşi că „sistemul politic general de guvernare rămâne stabil”, iar politica externă a Vietnamului, care vizează menţinerea unor relaţii bune atât cu Statele Unite, cât şi cu China, nu se va schimba, potrivit Reuters. (News.ro)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse9 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse16 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse21 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul