Actualitate
Un magnat al cărbunelui construiește cel mai mare parc fotovoltaic și eolian din lume, în India / Va fi cinci ori mai mare decât Parisul și vizibil din spațiu
O companie din concernul deținut de Gautam Adani, al doilea cel mai bogat om din Asia (cu o avere estimată la 100 de miliarde de dolari), construiește în India cel mai mare parc de energie regenerabilă din lume, format din panouri fotovoltaice și turbine eoliene. Cu o suprafață de cinci ori mai mare decât cea a Parisului, centrala va fi vizibilă din spațiu și va genera electricitate suficientă pentru a asigura consumul total al unei țări precum Elveția sau Belgia, scrie CNN.
Parc solar și eolian în deșertFoto: Ffennema | Dreamstime.com
Adani Gropul are, în același timp, afaceri în zona mineritului de cărbune și a termocentralelor, dar și în alte domenii, de la industria cimentului, la porturi și media.
Divizia sa de energie regenerabilă, Adani Green Energy Limited (AGEL), construiește un uriaș parc solar și eolian pe un teren arid din vestul Indiei.
O parte a parcului, 9.478 de MW, este deja operațional, iar scopul este ca, peste cinci ani, capacitatea totală a centralei să ajungă la 30.000 de MW, potrivit unui comunicat al companiei.
Spre comparație, întreaga capacitate instalată de producere a energiei din România este de 18.000 de MW.
Energia generată aici va fi suficientă pentru a alimenta 16 milioane de gospodării din India, cam câte case sunt în Polonia sau Canada.
Centrala va crea 15.200 de locuri de muncă.
Planurile de decarbonare ale Indiei
Succesul acestui proiect este foarte important pentru eforturile Indiei de a-și reduce poluarea și de a-și atinge țintele de energie verde, scrie CNN, care publică un interviu cu directorul AGEL, Sagar Adani, nepotul magnatului Gautam Adani.
Aceasta în condițiile în care economia Indiei crește rapid, iar țara încă se bazează pe cărbune în proporție de 70% pentru a-și asigura energia electrică.
Situat în apropierea graniței cu Pakistan, parcul va avea o suprafață de 200 de mile pătrate (518 kilometri pătrați).
„Este un teren arid uriaș, fără vegetație, fără animale sălbatice, fără locuințe. Nu există o alternativă mai bună pentru a utiliza acest teren”, spune Adani.
În urmă cu un an, concernul Adani a fost acuzat de fraudă, ceea ce i-a redus cu 100 de miliarde de dolari valoarea de piață.
Miliardarul revine acum cu investiții puternice în energie curată.
Planurile companiei includ investiții de 100 de miliarde de dolari în tranziția energetică, în următorii 10 ani, cu 70% din această valoare îndreptată către producerea de energie regenerabilă.
Compania merge în aceeași direcție ca și Guvernul din India, care și-a propus ținte ambițioase de mediu: până la finalul acestui deceniu, 50% din necesarul de energie al țării să provină din surse regenerabile.
Mai departe, India vrea să-și atingă ținta de zero emisii până în 2070.
Sursa foto: Dreamstime
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



