Actualitate
Israel-Hamas: Statele Unite reamintesc ministrului israelian al Apărării că se opun unei ofensive la Rafah
Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a avertizat luni încă o dată Israelul împotriva riscurilor unei ofensive la Rafah, reiterând opoziţia SUA faţă de o astfel de operaţiune în cadrul unei întâlniri cu ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant, transmite marţi AFP.
Anthony BlinkenFoto: WIN MCNAMEE / Getty images / Profimedia
Secretarul de stat Antony Blinken „a reiterat sprijinul Statelor Unite pentru asigurarea înfrângerii Hamas, inclusiv la Rafah, dar şi-a reiterat opoziţia faţă de o operaţiune terestră majoră la Rafah”, a declarat într-un comunicat de presă Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.
Antony Blinken „a subliniat existenţa altor soluţii decât o invazie terestră pe scară largă, care ar asigura mai bine securitatea Israelului şi ar proteja civilii palestinieni”, a continuat Miller.
Întâlnirea dintre Antony Blinken şi ministrul Yoav Gallant a avut loc luni, la Washington, după anularea în aceeaşi zi de către Israel a vizitei unei delegaţii de rang înalt în capitala americană. O anulare decisă ca reacţie la abţinerea americanilor în timpul votării luni, în Consiliul de Securitate al ONU, a unei rezoluţii în favoarea unui „încetări imediate a focului” în Fâşia Gaza.
„Sunt sigur că vom găsi alte modalităţi de a ne face cunoscute preocupările” cu privire la această ofensivă care ar prezenta riscuri „imense” pentru civili, a asigurat Matthew Miller mai devreme în cursul zilei de luni.
Potrivit acestuia, guvernul israelian nu a prezentat un plan coerent de evacuare a celor 1,4 milioane de civili prezenţi în Rafah, unde majoritatea şi-a găsit refugiu după ce a fugit de bombardamentele din nordul Fâşiei Gaza.
„Acest tip de invazie ar slăbi securitatea Israelului” şi „ar dăuna poziţiei sale în lume”, a insistat el, în contextul în care SUA sunt sub presiune pentru a reduce sprijinul acordat Israelului. (Agerpres)
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



