Actualitate
Cel puțin zece atacuri jihadiste au fost împiedicate în Europa în 2023
Serviciile occidentale de informații au împiedicat cel puțin zece atacuri jihadiste în Europa anul trecut, iar războiul actual dintre Israel și gruparea militantă palestiniană Hamas a sporit amenințarea unor noi astfel de incidente, a transmis marți agenția olandeză de informații AIVD, citată de Reuters.
Mii de femei și copii ai jihadiștilor Daesh (ISIS) din BaghouzFoto: Chris Huby / Zuma Press / Profimedia
Atacurile dejucate au inclus un plan de a înjunghia oamenii la întâmplare și pregătiri pentru asalturi asupra unor clădiri și evenimente specifice, a precizat AIVD în raportul său anual, fără a detalia. „Au fost două chestiuni mobilizatoare: distrugerea exemplarelor de Coran în Olanda și alte țări europene și conflictul dintre Israel și Hamas”, a subliniat agenția olandeză.
Autoritățile din Suedia au ridicat gradul de alertă teroristă până la al doilea cel mai înalt nivel în luna august, după ce ofensele la adresa Coranului i-au revoltat pe musulmani și au generat amenințări din partea jihadiștilor.
În octombrie, doi suporteri suedezi de fotbal au fost împușcați la Bruxelles, aparent de un bărbat care s-a identificat ca membru al grupării jihadiste Statul Islamic.
Tot în octombrie, un tânăr de 20 de ani a înjunghiat mortal un profesor și a rănit grav alte două persoane într-un atac la o școală din orașul Arras, în nordul Franței, președintele Emmanuel Macron descriind incidentul ca „terorism islamic barbar”.
Israelul și Hamas sunt în război în Gaza de când luptători din gruparea militantă palestiniană care conduce enclava au atacat sudul Israelului pe 7 octombrie, ucigând 1.200 de oameni și capturând 253 de ostatici.
Israelul a răspuns printr-o campanie militară în cursul căreia peste 34.000 de palestinieni au fost uciși, potrivit oficialilor medicali din enclavă. AIVD nu a specificat câte atacuri jihadiste au fost dejucate după 7 octombrie.
Agenția olandeză antiterorism și-a ridicat în decembrie gradul de amenințare pentru prima dată din 2019 până la nivelul 4 sau „substanțial”, pe scara sa de cinci trepte. (Rador Radio România)
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



