Actualitate
Întors de la Moscova, ÎPS Vladimir le cere preoților moldoveni să se „pocăiască” și să revină la mitropolia aflată în slujba Rusiei: „Renunțați la orgolii, reveniți la starea de odinioară”
Revenit recent de la Moscova, ÎPS Vladimir, mitropolit al Chişinăului şi Întregii Moldove, le-a cerut preoților care au aderat la Mitropolia Basarabiei să se „pocăiască” și să revină în sânul Bisericii Ortodoxe din Moldova, aflată în subordinea Patriarhiei Ruse, relatează Ziarul Naţional din Chişinău.
Patriarhul Kiril (stânga) si Mitropolitul Vladimir al Moldovei, într-o vizită în Transnistria, 2013Foto: Denisov Vadim / TASS / Profimedia
Într-un apel lansat marți, în cadrul ședinței Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova (BOM), mitropolitul Vladimir a afirmat că cei care au decis să se rupă de Patriarhia Rusă – instituție ce susține deschis războiul declanșat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei – ar fi abandonat Biserica.
„Constatăm cu durere și dezamăgire alegerea sfinţiilor voastre de a părăsi calea pe care cu sfințenie ați jurat să o urmați. Această acțiune pune la îndoială seriozitatea angajamentului vostru față de vocația pastorală. Vă chemăm acum nu doar să meditați asupra greșelilor comise, ci să vă pocăiți profund și să reveniți în sânul Bisericii. Este inacceptabil și profund regretabil să întoarceți spatele datoriilor sfinte pentru orice motive lumești sau personale. Greșelile trebuie recunoscute, iar faptele îndreptate. Este esențial să înțelegeți severitatea situației create și impactul negativ asupra celor ce v-au privit ca pe niște păstori spirituali”, spune mitropolitul Vladimir în mesajul său.
În opinia supusului patriarhului Kirill al Rusiei, cei care au decis să slujească în cadrul Mitropoliei Basarabiei și-ar „neglija responsabilitățile”.
„Reveniți la jurământul vostru inițial și îmbrățișați din nou responsabilitățile pe care le-ați neglijat. Acesta nu este doar un îndemn, ci o necesitate stringentă pentru binele suprem al sufletelor pe care odinioară ați promis să le păstoriți. Restabilirea voastră nu va fi doar o izbândă personală, ci o lumină de speranță pentru întreaga comunitate care vă așteaptă cu brațele deschise. Așteptăm cu nădejde neclintită reîntoarcerea voastră imediată în Sfânta noastră Biserică. Fraţilor, renunțaţi la orgolii și reveniți la starea de odinioară”, a conchis ÎPS Vladimir.
Ziarul Naţional amintește că, în toamna anului trecut, însuși mitropolitul Vladimir al Chișinăului și Întregii Moldove punea la îndoială aparteneța BOM la Patriarhia Rusă, din cauza războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina. Mitropolitul Vladimir i-a trimis, pe 5 septembrie 2023, o scrisoare patriarhului Kirill al Rusiei, în care îi adresa mai multe reproșuri. În speță, conducătorul BOM se referea la războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina, care i-a făcut pe mulți clerici să adere la Mitropolia Basarabiei, sprijinită de Patriarhia Română.
Mitropolitul Vladimir spunea în scrisoare sa că ar fi fost „abandonat” de Patriarhia Rusă și că nu poate face nimic pentru a opri ascensiunea Mitropoliei Basarabiei, deoarece orice intervenție în interesul bisericii rusești, care este percepută în societatea moldovenească ca un avanpost al Kremlinului și un susținător al intervenției ruse în Ucraina, ar fi considerat „drept sabotaj antinațional”.
Citește pe acest subiect:
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



