Actualitate
Un tânăr de 20 de ani este acuzat în Marea Britanie că a desfășurat activități ostile în beneficiul Rusiei
Un cetățean britanic a fost pus sub acuzare vineri în Marea Britanie pentru că a organizat un complot pentru incendierea unor obiective londoneze cu legături cu Ucraina, după ce ar fi fost recrutat ca spion rus, relatează Sky News și The Guardian.
Poliția britanicăFoto: DreamsTime / Gary Hider
Tânărul în vârstă de 20 de ani este acuzat că a organizat și plătit pentru un atac incendiar asupra a două unități dintr-o zonă industrială din Leyton, estul Londrei.
Identificat ca Dylan Earl, tânărul este acuzat că s-ar fi implicat în acțiunii care aveau ca scop să producă rezultate care de care să beneficieze statul rus.
El a fost inculpat în baza Legii Securității Naționale din 2023 – primul caz care implică presupuse infracțiuni judecate în baza noii legislații.
Alte patru persoane au fost puse, de asemenea, sub acuzare în aceeași anchetă în care este judecat și Earl.
Conform procurorilor, Earl a întreprins activități frauduloase, care au implicat cercetarea și identificarea țintelor. El a încercat să recruteze persoane care să asiste material un serviciu de informații străin care desfășoară activități legate de Regatul Unit, spun procurorii.
El este acuzat că a organizat și plătit pentru un atac incendiar asupra a două locații dintr-o zonă industrială din Leyton, estul Londrei, pe 20 martie.
Alți doi bărbați – Paul English, de 60 de ani, și Nii Mensah, de 21 de ani – au fost puși sub acuzare pentru incendiere agravată.
Jake Reeves, în vârstă de 22 de ani, a fost acuzat că a acceptat un beneficiu material de la un serviciu de informații străin, precum și pentru incendiere agravată.
Un al cincilea bărbat – Dmitrijus Paulauska, 22 de ani – a fost acuzat de deținerea de informații despre acte teroriste.
Earl s-a prezentat sâmbătă la Tribunalul Westminster, în centrul Londrei, iar luni, English and Mensah. Toți au fost arestați preventiv.
Reeves și Paulauska urmează să se prezinte astăzi la Tribunalul Westminster, a declarat Poliția Metropolitană într-un comunicat.
„Deși acestea sunt acuzații foarte grave, vreau să asigur publicul că nu credem că există o amenințare mai mare pentru ei în legătură cu această chestiune”, a declarat comandantul Dominic Murphy, șeful Comandamentului împotriva terorismului al Poliției Metropolitane. (Foto: Dreamstime.com)
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



