Connect with us

Actualitate

Cum faci un pacient imobilizat la pat să meargă din nou. Povestea doctorului Vlad Predescu, chirurg de excelență în Ortopedie

Comisarul

Publicat

pe

Nu a visat dintotdeauna să fie doctor, dar, pentru că i-au plăcut științele exacte și pentru că jumătate dintre colegii lui de clasă din liceu dădeau la Medicină, Vlad Predescu a ales acest drum. La aproape 30 de ani de la terminarea facultății, e unul dintre cei mai buni medici ortopezi din țară și Chirurg de Excelență în Ortopedie. În tot acest timp, a asistat la multe progrese în sistemul medical românesc.

Dr. Vlad PredescuFoto: Regina Maria

E luni, ora 14.00, iar dr. Vlad Predescu e deja între a patra și a cincea operație a zilei. Ia o pauză de prânz în grabă, desface o caserolă cu mâncare și se așază alături de alți colegi chirurgi. Schimbă câteva cuvinte despre operații și, după câteva minute, se ridicăUrmează o nouă intervenție, dar până atunci mai vede doi pacienți din terapie intensivă, după care se schimbă în alt echipament steril și intră din nou în sala de operație.

Cine crede că doctorii foarte buni au o viață comodă se înșală. În fiecare zi, de luni până vineri, dr. Vlad Predescu, chirurg ortoped, este în spitalul Ponderas de la 8.00 dimineața la 8.00 seara Ca orice chirurg pasionat, ar opera toată ziua. Dar nu poți să fii un chirurg bun fără să consulți oamenii și fără să le înțelegi suferința, așa că și-a împărțit programul: trei zile pe săptămână operează, iar în rest are consultații. E un ritm pe care foarte puțini pot să îl susțină fără să facă rabat de la calitatea actului medical, iar dr. Predescu nu numai că îl urmează cu sfințenie, dar l-a imprimat întregii echipe cu care lucrează, de la asistente din blocul operator, la colegele de la biroul de internări, care se ocupă de programările pacienților lui.

Două ore mai târziu, iese din sală. Operația pe care a făcut-o, de protezare a șoldului unui pacient cu o coxartroză avansată, a fost realizată cu ajutorul robotului Mako și a decurs foarte bine, spune medicul. Tehnica robotică permite mobilizarea foarte rapidă a pacientului, post-operator. „În seara operației, pacientul va face deja primii pași, mâine se va deplasa singur prin salon, iar la trei săptămâni va putea conduce mașina și va putea renunța la cele două cârje, mergând cu o singură cârjă, cu condiția să fie motivat și să aibă un sistem muscular bun”, spune medicul.

Dr. Vlad Predescu operează cu ajutorul robotului Mako de peste cinci ani

Aducerea chirurgiei robotice în România, un vis devenit realitate

De la finalul lui 2019, când a operat prima dată cu robotul Mako, și până acum, dr. Vlad Predescu nici nu mai știe câte intervenții robotice a făcut. Câteva sute. Un fel de vis devenit realitate, pentru că, la începuturile carierei de medic, nu și-a imaginat că un astfel de progres ar putea deveni o realitate și în România.

„La începutul carierei nu am crezut că voi opera cu un robot. Atunci când am călătorit în SUA mi s-a părut ceva științifico-fantastic (n.r. – să operezi robotic) și am zis «cred că noi nu vom fi niciodată în stare», dar acum sunt extraordinar de fericit că i-am prins din urmă”, spune dr. Predescu.

Intervențiile de protezare – artroplastiile, cum sunt numite în termeni medicali – sunt unele de rutină, atât pentru protezarea șoldului, cât și a genunchiului, iar dr. Predescu și echipa lui le fac atât cu ajutorul robotului Mako, cât și în varianta clasică.

Totuși, menționează chirurgul ortoped, operațiile clasice nu mai sunt de mult chiar clasice, pentru că introducerea robotului a permis medicilor să-și îmbunătățească tehnica de a opera chiar și atunci când o fac manual: „Odată ce am folosit robotul, am reușit și noi, medicii, să «furăm» câte ceva din trucurile robotului și să înțelegem mai bine anatomia tridimensională a pacientului. Astfel, am reușit să aplicăm o serie de principii noi în chirurgia clasică. Ne-am perfecționat folosind robotul – intervențiile pe care le făceam acum 10 ani și pe care, de fapt, le-aș numi clasice, acum nu mai sunt la fel, deși operăm tot manual și fără ajutorul robotului”.

Chiar dacă e un susținător al progresului în medicină și se bucură de experiența pe care o are cu robotul Mako, dr. Predescu operează în continuare și „clasic”. Alegerea tehnicii chirurgicale ține cont de mai mulți factori. Uneori e una strict medicală, dar alteori ține de preferința pacientului. În timp ce unii își doresc tehnologie de ultimă generație, alții au încredere mai mare în mâinile chirurgului.

„Îmi amintesc de o pacientă care m-a întrebat care e diferența dintre chirurgia clasică și cea robotică. Și până să apuc eu să-i răspund, m-a întrebat simplu: «Domnule doctor, robotul își face cruce sau nu?» Și eu am zis că nu. «Ei bine, atunci să mă operați dumneavoastră, nu robotul». Mi-a rămas în minte și cred că are mult sens pentru unii dintre pacienți”, explică medicul chirurg.

Medicul cu doi „copii” profesionali

Îi place să opereze atât șold, cât și genunchi și spune că a face diferența între cele două tipuri de intervenții e ca și cum ai întreba o mamă dacă își iubește primul copil sau pe al doilea. „Primul copil a fost chirurgia șoldului, pentru că așa am început și pentru că acestea erau primele implanturi venite în țara noastră. Dar, de îndată ce au venit protezele de genunchi, am îmbrățișat și cel de-al doilea copil. Activitatea mea se împarte jumătate-jumătate între protezarea genunchiului și cea a șoldului”, spune dr. Predescu.

Și, dacă tot vorbim despre copii, dr. Predescu are o amintire la care se-ntoarce când și când. Cazul unui băiat extrem de tânăr, cu o boală reumatologică gravă, apărută în copilărie, din cauza căreia era anchilozat într-o poziție care făcea imposibil statul în picioare.

„În momentul în care l-am cunoscut, familia mi-a spus că de un an de zile nu mai putea să stea în șezut la marginea patului și singurul lucru pe care îl făcea era să stea întins și să se uite la tavan. A avut nevoie de două intervenții chirurgicale de protezare și îmi amintesc foarte clar privirea lui când, după ce s-a terminat intervenția chirurgicală, mi-a spus că pentru prima dată după un an și ceva de zile nu mai vede doar tavanul, ci și ce se întâmplă în jur. Era uimit că poate să stea în fund, într-un scaun. Și de atunci a început recuperarea și a ajuns să meargă din nou. De la pat l-am repus pe picioare… E unul din momentele în care îți dai seama că facem bine ceea ce facem aici”, își amintește medicul.

Parcursul unui chirurg de excelență în ortopedie

Dr. Vlad Predescu are, tot din 2019, titulatura de Chirurg de Excelență în Ortopedie, dar nu e unul dintre oamenii care să fi visat dintotdeauna să devină medic. Pur și simplu i-au plăcut fizica, chimia și biologia și, pentru că la liceul lui, „Andrei Șaguna” din Brașov, jumătate din colegii de clasă dădeau la Medicină, alegerea a fost una firească.

În facultate și-a dat seama din anul al doilea că vrea să fie chirurg, dar numai la momentul rezidențiatului a ales ortopedia. Media mare de la examenul de rezidențiat i-ar fi permis să aleagă orice specialitate chirurgicală, dar sfatul celei care avea să îi devină și soție a fost decisiv: „Pentru tine se potrivește ortopedia”.

Și-a început cariera la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon“, iar mai târziu a intrat în Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” altfel decât ca student. A fost, pe rând, preparator, asistent universitar și, în cele din urmă, șef de lucrări.

În perioada rezidențiatului a fost de multe ori în vizite de pregătire în străinătate, întorcându-se de fiecare dată cu frustrarea că sistemul medical de stat din România e mult în urmă față de ce se întâmplă, de exemplu, în Statele Unite, și că nu poate oferi pacienților ce e mai bun, nu pentru că medicii nu ar fi capabili, ci pentru că spitalele nu dețin destule resurse. Atunci a început să colaboreze cu sistemul privat de sănătate, în paralel cu spitalul de stat.

În timp, a ales să rămână numai la Regina Maria, cu care colaborează de aproape 20 de ani, fiind printre cei mai vechi chirurgi ai rețelei private de sănătate. Nu regretă că nu a plecat din țară, deși a fost o perioadă în care era tentat să o facă, pentru că s-a dovedit că tot ce a reușit să facă aici este mai mult decât ar fi putut realiza plecând din România.

Viața în afara spitalului: schi și downhill

Cu o soție medic anestezist, o fiică studentă în anul al cincilea la „Carol Davila” și un fiul în anul întâi la aceeași universitate, ai zice că medicina îl urmărește peste tot. Cu toate astea, în afara spitalului, Vlad Predescu e soț, tată și un bărbat pasionat de sport.

Dr. Predescu e originar din Brașov, pasiunea pentru munte fiind „la ea acasă”

În cursul săptămânii, seara, petrece timp cu familia, cu pisica și câinele lor Adesea citește despre inovațiile în medicină, „pentru că profesia de medic presupune o învățare continuă, care nu se termină niciodată

În weekenduri, ori de câte ori e posibil, fuge în natură, unde, dacă ar putea, ar sta mereu.

„Aș schia toată ziua, dacă aș putea. Merg cu bicicleta, dar nu merg oricum, ci fac downhill, merg pe munți cu fiul meu și coborâm prin pădure, facem trasee dinamice. Îmi place să mă cațăr și merg pe munte cu mare plăcere. Mi-aș dori ca tot timpul meu liber să fie dedicat sportului în natură”, mărturisește Vlad Predescu.

Articol susținut de Regina Maria

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Politic17 ore ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service20 de ore ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social3 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse3 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic4 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse5 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate7 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse7 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse7 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

Top Stiri Comisarul