Actualitate
Starea premierului slovac este stabilă la o săptămână după tentativa de asasinat
Premierul slovac Robert Fico se află într-o „stare stabilă”, dar pericolul nu a trecut, a declarat miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce a fost împușcat într-o tentativă de asasinat, potrivit AFP.
Robert FicoFoto: Sierakowski/EUC / Zuma Press / Profimedia
„Starea sa era stabilă de dimineață”, a declarat vice-premierul Robert Kalinak după reuniunea Consiliul slovac de securitate de miercuri. „Situația rămâne gravă, rănile sunt complicate, iar transportul lui la alt spital este scos din calcul în acest moment”, a mai declarat Kalinak, cel mai apropiat colaborator al lui Fico.
Și spitalul Banska Bystrica a dat miercuri un comunicat privind starea de sănătate a lui Fico.
„Starea pacientului este stabilă (…) El este ameliorat clinic, comunică, şi markerii inflamatori scad progresiv. Premierul rămâne în îngrijirea noastră”, a comunicat spitalul, unde Fico a fost operat de două ori, prima dată imediat după atacul de miercuri, când medicii au reuşit să-i oprească hemoragia provocată de un glonţ ce i-a străpuns abdomenul, şi a doua oară vineri pentru eliminarea unui ţesut de necroză provocat de rană.
„Consiliul medical a confirmat că tratamentul și intervențiile medicale alese până în prezent au dat rezultatele dorite”, se mai arată în comunicat.
Premierul a fost împuşcat miercuri în timp ce ieşea de la o şedinţă de guvern desfăşurată în oraşul Handlova. Un individ înarmat şi aflat într-o mulţime de oameni spre care s-a îndreptat Fico a tras cinci gloanţe către acesta, dintre care patru l-au nimerit.
Autorul tentativei de asasinat, Juraj Cintula, un bărbat în vârstă de 71 de ani, fost bodyguard la un mall şi de asemenea autor a trei cărţi de poezii, a avut în trecut legături cu grupări radicale şi a recunoscut motivaţia politică a atacului său. El a fost arestat la locul atacului şi sâmbătă a fost prezentat instanţei.
Autoritățile slovace investighează tentativa de asasinat
Duminică, ministrul slovac de interne Sutaj Estok a declarat că a fost constituită o echipă ce investighează atacul, aceasta cercetând şi dacă suspectul a acţionat ca parte a unui grup de persoane ce s-au încurajat reciproc să recurgă la un asasinat, după ce iniţial autorităţile au presupus că el a acţionat singur.
Potrivit ministrului Sutaj Estok, un element care sugerează implicarea şi a altor persoane este ştergerea la două ore după tentativa de asasinat a comunicaţiilor pe internet ale suspectului, şi nu este clar cine le-a şters, fiind exclus ca el să fi făcut acest lucru, având în vedere că deja era arestat, şi cel mai probabil nici soţia sa, a explicat ministrul de interne.
Acesta din urmă a confirmat că suspectul era ostil politicii lui Fico, un premier social-democrat, dar apropiat de premierul conservator ungar Viktor Orban.
De îndată ce a preluat conducerea guvernului în octombrie 2023, Robert Fico a sistat ajutorul militar pentru Ucraina şi a cerut negocieri de pace între aceasta şi Rusia.
Potrivit guvernului de la Bratislava, suspectul s-a radicalizat după ce aliatul lui Fico, Peter Pellegrini, a câştigat alegerile prezidenţiale luna trecută, şi el a spus în faţa anchetatorilor că era nemulţumit de reformele iniţiate de noul guvern în parchetul anticorupţie şi presa publică, reforme criticate de opoziţia progresistă şi de Comisia Europeană.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 2 săptămâniSe lansează Romanian Performance Excellence Program 2026



