Connect with us

Actualitate

Mobilier de artă din „Enigma Otiliei”, șapca lui Ceaușescu, cuțitul de pictat al lui Luchian, macheta celebrei Dacii C.N. din 1987 – doar câteva dintre atracțiile Licitației de Artă Decorativă

Comisarul

Publicat

pe

​„Enigma Otiliei”, în „vizită” la Palatul Cesianu-Racoviță. S-a deschis, de astăzi, noua expoziție dedicată următoarei Licitații de Artă Decorativă și Obiecte de Colecție. Evenimentul cuprinde câteva piese de mobilier din celebra casă în care s-a turnat, la începutul anilor ’70, filmul „Felix și Otilia”, ecranizare a romanului lui George Călinescu, în regia lui Iulian Mihu.

Casa MiclescuFoto: Artmark

Cu Radu Boruzescu și Julieta Szönyi în rolurile principale, acțiunea peliculei care îi are în distribuție și pe inegalabilii Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Jean Constantin, Sergiu Nicolaescu, Gina Patrichi sau Rodica Mandache se petrece în cea mai mare parte în decorul superb al Casei Miclescu de pe Șoseaua Kiseleff nr. 35-37. Unul dintre motivele ce au stat la baza alegerii acestei case ca spațiu de desfășurare a dramelor Otiliei este și faptul că Julieta Szönyi, actrița care dă viață celebrului personaj în ecranizare, a locuit aici – Casa Miclescu a fost o vreme închiriată de Uniunea Artiștilor Plastici, iar într-unul dintre cele 7 apartamente improvizate în acest spațiu a fost casa pictorului Ștefan Szönyi, tatăl ei.

Între anii 2015-2021, construcția, care datează de la începutul anilor 1900, s-a aflat pe lista monumentelor istorice din Capitală. A fost proiectată, se crede, chiar de renumitul arhitect Ion Mincu, la dorința pictorului G.D. Mirea, dar acesta a fost nevoit să abandoneze construcția din cauza problemelor financiare, iar casa a fost achiziționată, în 1904, de cel ce i-a dat și numele celebru: avocatul Jean Miclescu, descendent al unei familii boierești moldovenești. Înainte de Primul Război Mondial, Casa Miclescu era una dintre cele mai cunoscute locuri de întâlnire ale aristocraților acelor vremuri – printre care Cantacuzino, Brâncoveanu, Sturdza, Balș sau Odobescu. Săptămânal, aici se dădeau baluri.De remarcat câteva dintre aceste obiecte de mobilier: un fotoliu de tip balansoar Thonet, în stil Sezession, cu împletitură de pai de orez, realizat la 1900, o pereche de scaune Louis XVI, din lemn de nuc, de la sfârșitul sec. al XIX-lea sau o oglindă Napoléon III din cristal, cu ramă aurită, de pe la începutul anilor 1900 – toate acestea estimate la 500-800 de euro, precum și un Secrétaire Empire, din lemn furniruit cu rădăcină de nuc și detalii din bronz aurit, de pe la 1860-1880 – estimat la 3.000-5.000 de euro.

Licitația curentă prezintă și o serie de obiecte de colecție care au aparținut lui Nicolae Ceaușescu. Se remarcă Macheta Daciei C.N., realizată cu ocazia lansării râvnitului model, în 1987 (este vorba despre un cadou pentru Nicolae Ceaușescu din partea Întreprinderii de Autoturisme Dacia, însoțită de certificat R.A.A.P.P.S.) – piesa are un preț de pornire de 2.500 de euro, precum și o șapcă bărbătească din bumbac ce a fost purtată de Nicolae Ceaușescu, realizată de Casa de Modă București – având un preț de pornire de 500 de euro.

Palatul Cesianu-Racoviță găzduiește, cu această ocazie, numeroase alte obiecte de artă decorativă și de colecție inedite. Se încadrează în această descriere și un lot format din cuțitul de pictură al lui Ștefan Luchian (însoțit de două vase din ceramică smălțuită, pictată cu motive florale policrome, realizate în secolul al XIX-lea). Birouri cu sertare tăinuite, console Art Deco, oglinzi Biedermeier, piedestale Art Nouveau, toate ispitesc curioșii să le descopere poveștile vechi de secole.

Licitația „Enigma Otiliei” – Licitație de Artă Decorativă și Obiecte de Colecție este programată în data de 13 iunie, de la ora 19.00, la Palatul Cesianu-Racoviță. Acest muzeu inedit din inima Bucureștiului poate fi vizitat, cu intrare liberă, zilnic, de luni până duminică, între orele 10.00 și 20.00. În acest spațiu sunt expuse obiecte de artă excepționale, care provin din colecții private și „ies”, deci, rareori la „întâlnirea” cu publicul. Tot la Galeriile Artmark spectacolul fiecărei licitații găzduite este, de asemenea, un eveniment cu acces nerestricționat. Iubitorii de artă, istorie ori obiecte de colecție pot licita fie direct, în timpul evenimentelor cu prezență fizică, fie online, dacă își fac cont pe site-ul artmark.ro.

Articol susţinut de A10 by Artmark

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized4 ore ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

SocialO zi ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

DiverseO zi ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic2 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse4 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate5 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse5 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse5 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized5 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized5 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized6 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse6 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized6 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse6 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale7 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

Top Stiri Comisarul