Actualitate
Un candidat la Primăria Brașov a fost arestat preventiv în ziua alegerilor
Un candidat independent pentru funcţia de primar al municipiului Braşov a fost arestat preventiv, sub acuzaţia de ultraj, au precizat reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, transmite News.ro. El ar fi trimis un e-mail preşedintei Biroului Electoral Judeţean Braşov în care a ameninţat-o că o omoară şi o violează. Este vorba despre Dogar Nicolae Florin, care a fost reținut noaptea trecută, scrie publicația locală NewsBv.ro.
Buletin de vot introdus în urnă, alegeri 2Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
„S-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă o persoană cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de ultraj prin ameninţare, prevăzută de art. 257 alin. (1) C.Pen. raportat la art. 206 alin. (1) C.pen., situaţia de fapt fiind următoarea: În data de 07.06.2024, la ora 18.32, inculpatul, candidat la alegerile locale de la nivelul municipiului Braşov, fiind nemulţumit de răspunsul primit de la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 8 Braşov cu privire la o petiţie formulată de acesta, a adresat preşedintelui instituţiei ameninţări cu săvârşirea unor acte grave de violenţă, mesajul fiind trimis la adresa de e-mail a instituţiei”, informează, printr-un comunicat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.
Dogar ar fi trimis preşedintei Biroului Electoral Braşov un e-mail în care o ameninţa că a violează şi o omoară. La momentul la care a fost ridicat, el s-ar fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, notează jurnaliştii locali, citați de News.ro.
Bărbatul a fost reținut sâmbătă seară de către polițiștii brașoveni.
„Cu privire la informațiile apărute în spațiul media, facem precizarea că aspectele se află în competența Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în cauză fiind dispusă măsura reținerii persoanei pentru o perioadă de 24 de ore”, a anunțat, duminică, Inspectoratul Județean de Poliție Brașov.
Pentru funcția de primar în Brașov se luptă șapte candidați:
- Dan Tanasă (AUR)
- George Scripcaru (PNL, susținut de Alianța electorală PSD-PNL)
- Florin Muscalu-Crețu (PRM)
- Allen Coliban (propus de USR, susținut de Alianța Uniți pentru Brașov)
- Ionel Goidescu (Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională)
- Adrian Ciobanu (S.O.S. România)
- Nicole-Florin Dogar (candidat independent)
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



