Connect with us

Actualitate

Evaluare Națională 2024. Elevii s-au întrecut în „perle”: „Striga cât îl ținea putorile”, „O figură de stil este fâlfâitul”

Publicat

pe

Proba de Limba și literatura română, a fost piperată cu creativitate și imaginație. Elevii au fost evaluati pe baza a două texte literare: un fragment din „Cireșarii” scris de Constantin Chiriță și un alt fragment din „Portret” de Cella Delavrancea. Ei au fost supuși unei serii de întrebări menite să le testeze abilitatea de a înțelege și interpreta textele literare respective. De la compararea cărții „Cireșarii” cu Biblia și asocierea personajelor cu Isus și Indiana Jones, până la utilizarea incorectă a verbelor și confuziile între cuvinte, copiii au reușit să ofere o serie de momente amuzante și neașteptate în cadrul examenului.

„Cireșarii erau persoanele care acum, în iunie, și pââână în august, culegeau muuulte cireșe. Apoi le numărau: una, două, trei și tot așa. Șeful cireșarilor era numit cireșar-șef. Ce frumoasă era viața de cireșar!”.

„Unul dintre personaje se numea Tic. La fel ca în Tic Tac!”.

Un copil de 7 ani a ajuns de urgență la spital. Minorul a fost intoxicat cu fum după ce a dat foc apartamentului în timp ce se juca

„Pot asocia cartea „Cireșarii” cu Biblia, lectura mea suplimentară. Sunt personaje multe, frumoase și copii în amândouă. Printre care, Isus”.

„Cireșarii sunt Indiana Jones și Arca Secretelor, doar că români. Și eu ador cireșele! E trăsătura personală care mă apropie de personaj”.

„O figură de stil este fâlfâitul. Pentru că e un stil anume de a se se deplasa, fâlfâind unde ai nevoie în ziua aceea”.

„Figură de stil: aripa moale. Nu știm de ce e moale, poate nu e moale, dar așa i s-a părut drăguț autorului”.

„Foc este verb. Vine de la ”dai foc”, deci modul prezent”.

“s” are rolul de verb, dar e neterminat”.

La unul dintre subiecte, elevilor li s-a cerut să alcătuiască un enunț cu “a avea” în formă negativă. iată ce a scris un candiat: „A avea bani, nu a nu avea!”.

Altul a scris pe foaia de examen fraza „Striga cât îl ținea putorile”.

O turistă a fost ucisă de vaci în Alpii austrieci. Cum a fost posibil un astfel de incident

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse9 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse15 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse20 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul