Connect with us

Actualitate

Amendă de 10.000 de lei pentru nefuncționalitatea sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni. Ultimatumul dat de comisarii ANPC

Publicat

pe

”În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii care semnalau defecţiuni la sistemul de ventilaţie din Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi a temperaturilor caniculare din aceste zile, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat un control operativ la acest obiectiv gestionat de Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti.

Verificările au confirmat existenţa unei temperaturi ambientale peste limita normală, respectiv între 24-31 grade Celsius în zonele terminalelor Plecări şi Sosiri, precum şi în saloanele din zona internaţională Schengen şi non-Schengen”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii ANPC.

Ei au precizat că a fost dată o amendă de 10.000 de lei şi comisarii ANPC au cerut remedierea deficienţei în 48 de ore. ”Totodată, în ceea ce priveşte întârzierile sau anulările de zboruri, cu care pasagerii aerieni s-au confruntat, în ultimele zile, companiile aeriene au informat instituţia noastră, că aceste probleme sunt generate de o situaţie la nivelul spaţiului aerian european, grav afectat din cauza problemelor de gestionare a sloturilor aeroportuare cauzate de fenomene meteorologice multiple şi simultane care au avut loc în întreaga Europă. 

Într-o singură zi, de exemplu, spaţiul aerian european a înregistrat aproximativ 450.000 de minute de întârziere, dintre care 360.000 din cauza condiţiilor meteorologice, cu întârzieri semnificative de peste 3 ore, ceea ce a dus la anularea şi reprogramarea zborurilor”, a mai precizat sursa citată. 

ANPC recomandă pasagerilor, în aceste condiţii, să se informeze permanent cu privire la condiţiile meteorologice din ţara de destinaţie, ca şi din cea de plecare şi să ţină legătura cu companiile aeriene. 

”Conform atribuţiilor, ANPC monitorizează atent atât operatorii economici de transport aerian, cât şi companiile aeroportuare, astfel încât drepturile consumatorilor să fie respectate. 

Atunci când consideraţi că acestea v-au fost încălcate, încercaţi o soluţionare amiabilă cu operatorul economic, iar când acest lucru nu este posibil, apelaţi la ANPC în situaţia operatorilor de transport aerian cu sediul în România sau la Centrul European al Consumatorilor din România, pentru operatorii de transport aerian care au sediul social pe teritoriul Uniunii Europene conform competenţelor”, a declarat preşedintele interimar ANPC, Sebastian Hotca.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse5 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse11 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse17 ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

Actualitate24 de ore ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

ActualitateO zi ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse2 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse3 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse5 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul