Connect with us

Uncategorized

Lecțiile Novakid sprijină gândirea creativă, unul dintre criteriile de evaluare PISA

Publicat

pe

Ritmul alert de trai din prezent a transformat gândirea creativă într-o abilitate esențială atât pentru copii, cât și pentru adulți. Gândirea creativă are atribute precum flexibilitatea decizională, generarea de soluții, identificarea alternativelor optime și adaptabilitatea, contribuind la dezvoltarea întregii societăți.

În contextul dat, cultivarea gândirii creative ar trebui să aibă loc de la vârste cât mai fragede, șlefuind în timp numeroase alte aptitudini sociale și profesionale. Și totuși, acest lucru poate fi destul de provocator pentru sistemul educațional tradițional, concentrat în mare măsură pe transferul de informații și pe verificări periodice, care au ca efect memorarea, ci nu asimilarea cunoștințelor.

România, 26 de puncte din 60 la gândire creativă

Capacitățile creative în mediul școlar nu pot fi neglijate, motiv pentru care Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) le-a evaluat în testele PISA. În Volumul III, care prezintă rezultatele celei mai recente examinări, elevii români au obținut un scor mediu de 26 de puncte din 60, ceea ce înseamnă că s-au plasat sub media generală de 33 de puncte. Mai mult decât atât, doar 14% dintre participanții din România au avut parte de performanțe de top la capitolul gândire creativă, în timp ce în Finlanda aproximativ 4 din 10 elevi s-au bucurat de o astfel de reușită.

Există însă deschidere pentru progres din partea copiilor, fapt susținut prin datele despre abilitățile socio-emoționale: 85% dintre respondenții români afirmă că vor să ştie cum funcţionează lucrurile, 76% doresc să înţeleagă de ce oamenii se comportă în maniera în care o fac, iar 62% au determinarea de a-și duce sarcinile la bun sfârşit, chiar şi când acestea devin mai grele decât păreau a fi în primă fază.

Pentru a veni în sprijinul școlarilor, Ministerul Educației a formulat o serie de direcții de acțiune pentru unitățile de învățământ. Printre sugestii se numără integrarea creativității în toate disciplinele (prin activități și proiecte care să solicite gândirea creativă), adoptarea unor noi metode de predare și învățare (precum învățarea prin investigație sau cea prin jocuri, sub formatul gamification), integrarea tehnologiei digitale, pentru a facilita explorarea creativă, dar și evaluarea formativă (prin oferirea de feedback continuu și constructiv).

Divertismentul și educația merg de minune împreună

Înțelegerea caracteristicilor individuale ale elevilor, orientarea către metodologii moderne și valorificarea avantajelor tehnologice pot transforma procesul de învățare într-o reală plăcere, dovadă fiind platforma de engleză online pentru copii Novakid. Încă de la lansare, aceasta pune accent pe pasiunile fiecărui cursant, conturând un mediu educațional distractiv, în care juniorii interiorizează cunoștințele prin joc, privind studiul drept o activitate relaxantă.

Profesorii, vorbitori nativi sau bilingvi, sunt specializați în a preda copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani. Aceștia utilizează metoda de răspuns fizic total și modelarea limbajului, menținând atenția cursanților și accelerându-le evoluția. Rolul lor este unul extrem de important nu doar pentru deprinderea cunoștințelor lingvistice, ci și pentru dezvoltarea abilităților sociale și a gândirii creative. Meditatorii Novakid trebuie să exploreze interesele micilor studenți, iar apoi, în cadrul lecțiilor 1-1, să construiască o relație puternică de încredere.

De altfel, însuși Andreas Schleicher, director pentru Educație și Competențe în cadrul OCDE, punctează: „Profesorii pot debloca creativitatea elevilor încurajându-i să exploreze, să genereze idei noi și să reflecteze asupra lor. Nu este o coincidență faptul că sistemele performante integrează ghiduri formale privind dezvoltarea și evaluarea creativității elevilor în mod direct (…) Încurajarea și dezvoltarea abilităților de gândire creativă le dau putere elevilor să inoveze, să rezolve probleme și să se adapteze într-o lume în continuă schimbare”.

Elena Campanella, Director al Corpului Profesoral Novakid, completează: „Este necesar ca profesorii să inițieze discuții, să-i îndemne pe elevi să-și facă ideile sau experiențele legate de temele lecției auzite. Această practică nu numai că ajută la exersarea materiei, dar îi determină pe copii să-și îmbunătățească abilitățile de ascultare și să respecte perspective diverse. Se recomandă și folosirea jocurilor de rol, a simulărilor sau a scenariilor din viața reală, ce solicită aplicarea cunoștințelor teoretice în contexte asemănătoare celor din interacțiunile zilnice. Astfel sunt valorificate competențele academice, dar și abilitățile generale de comunicare”.

Novakid, un exemplu de bune practici

Lecțiile de engleză Novakid sunt concepute special pentru a stârni interesul elevilor și a le potența concentrarea. Narațiunile reprezintă un element esențial în structura lor, ce poartă micuții în numeroase aventuri. Sistemul gamification presupune transpunerea în universul virtual – prin alegerea unui avatar pe post de corespondent – și antrenarea în diverse jocuri sau competiții didactice, în vederea avansării la nivelul următor.

Spre deosebire de formatele tradiționale, copiii interacționează cu personajele preferate prin citire, vizionare, ascultare și imersiune totală în limba engleză. Ei empatizează cu protagoniștii și învață cum să gestioneze diferite situații, îmbogățindu-și considerabil vocabularul. De asemenea, primesc stele sau trofee pentru fiecare misiune îndeplinită, care impactează pozitiv atât motivația extrinsecă, cât și pe cea intrinsecă.

Prima lecție de engleză pentru copii la Novakid poate fi programată aici, foarte simplu și rapid! Oferă-i juniorului tău un cadru de studiu interactiv, capabil să-i stimuleze creativitatea și să-i ofere o serie de aptitudini cheie pentru viața de adult.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse7 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse13 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse19 ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse2 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul