Actualitate
Culisele Statului Paralel. Noi detalii despre abuzurile lui Coldea și Dumbravă. Mușamalizarea dosarelor din DNA

Magistrații Mariana Constantinescu și Ovidiu Rachițeanu au rezolvat cazul fostului ofițer SRI Daniel Dragomir, unul dintre cei mai vocali contestatari atât a lui Coldea cât și a lui Dumbravă. Mai multe documente judiciare arată că Direcția Națională Anticorupție a avut o atitudine prietenoasă față de judecătorul Ovidiu Richițeanu. Un caz care a atras atenția inspectorilor judiciari a fost, când un dosar de trafic de influență formulat de Jana Păun și Irina Cernat a ajuns la DNA. Denunțătoarele erau inculpate pentru evaziune fiscală și fuseseră condamnate, la fond, la Tribunalul Ilfov, iar la acel moment dosarul se afla pe rolul Curții de Apel București la completul format din judecătorii Ciprian Ghiță și Raluca Andraș.
În denunțul semnat de acestea se făcea referire la faptul că cele două femei fuseseră contactate de un bărbat care le promisese soluționarea dosarului prin intermediul președintelui Secției I Penale, judecătorul Ovidiu Richițeanu. Condiția a fost să renunțe la avocatul pe care-l aveau și să apeleze la un profesor universitar.
Procurorul DNA a decis să schimbe încadrarea din trafic de influență în înșelăciune și să decline dosarul la Parchetul Cornetu. La acel moment, însă, DNA nu mai avea competență să ancheteze magistrați, dar procurorul anticorupție a preferat să nu trimită cauza spre cercetare la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
Ca să-și poată justifica schimbarea încadrării și să decline dosarul la Cornetu, procurorul s-a folosit de o declarație a Irinei Cernat, care spunea că făptuitorul vizat nu ar fi adus în discuție implicarea membrilor completului de judecată sau implicarea președintelui secției I penale, judecătorul Richițeanu.
Secția a II-a din DNA, condusă atunci de procurorul Ana Dana, a aruncat rapid dosarul la Cornetu, ceea ce e în contradicție cu practica DNA anterioară pe dosarele cu magistrați. În 2019, un raport al Inspecției Judiciare arăta că aproximativ 3.000 de procurori și judecători au fost supravegheați prin măsuri operative timp de patru ani, din 2014 până în 2018.
Judecătorul Ovidiu Richițeanu forma, în iunie 2020, alături de judecătorul Ciprian Alexandru Ghiță, completul de judecată care trebuia să soluționeze contestația DNA față de soluția Tribunalului București din dosarul ofițerului SRI Daniel Dragomir. În ciuda acuzațiilor de corupție grave aduse de procurorii DNA, a fost declarat nevinovat și a luat o pedeapsă de un an cu suspendare. Faptul că Dragomir a fost lăsat în libertate a fost o puternică lovitură pentru Coldea, fiindcă nu-i erau satisfăcute interesele.
Problema din completul de la Curtea de Apel București era judecătorul Ciprian Ghiță pe care Richițeanu l-a simțit că nu-l poate convinge să-l condamne cu executare pe Dragomir și din acest motiv a încercat să se debaraseze de Ghiță. Ulterior, s-a format un complet de divergență și Dragomir a fost condamnat la închisoare cu executare după ce Mariana Constantinescu, al treilea judecător a intrat și a mers pe aceeași linie cu Richițeanu.
Mai exact, în luna octombrie 2019, delegat la șefia Secției I penale a CAB, judecătorul Richițeanu adresează Colegiului de conducere o solicitare de redistribuire a judecătorului Ghiță Ciprian Alexandru la o alta secție din cadrul Curții de Apel București.
În mod surprinzător, solicitarea a venit, cu toate că la mijlocul lui 2018, Richițeanu spunea Inspecției Judiciare că s-a înțeles bine cu judecătorul Ghiță Ciprian atât în calitate coleg de birou cât și în calitate de coleg de complet și că nu au avut vreodată vreo problemă. Tocmai de aceea apar semne de întrebare referitoare la demersurile judecătorului de a-și elimina colegul, pe Ciprian
Judecătorul Richițeanu a fost ulterior salvat de DNA de un posibil dosar penal, la puțin timp după ce a decis, alături de Mariana Constantinescu, condamnarea la închisoare cu executare a lui Daniel Dragomir.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



