Connect with us

Actualitate

Achiziție rovinieta online? Există oare dezavantaje?

Publicat

pe

verificare rovinieta online

Necesitatea de a cumpăra rovinieta online în România derivă de fapt dintr-o obligație, ce are la bază Ordonanța de Guvern Nr. 15 din 2002, sau pe scurt „Legea Rovinietei”.

Așadar, avem de-a face cu o taxă de drum OBLIGATORIE atât pentru persoane fizice cât și pentru persoane juridice, iar lipsa achitării acesteia atrage după sine răspunderea contravențională a posesorului autovehiculului surprins circulând în afara localității fără rovinietă valabilă. Amenzile pentru lipsa rovinietei sunt destul de mari, fiind „aduse la zi” prin Legea 241 din 20 iulie 2022. Astfel, pentru autoturisme, amenda pentru lipsa rovinietei este cuprinsă între 275 și 550 RON.

Pentru persoanele juridice care efectuează transport de mărfuri pe teritoriul României, amenzile pentru lipsa rovinietei sunt mult mai mari, acestea pot ajunge până la 11900 RON în cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA de peste 12 tone, cu minim 4 axe (inclusiv). 11900 RON este evident forma maximă a amenzii acordate de CNAIR unui transportator surprins cu un asemenea ansamblu pe drumurile publice din afara localităților, în cazul în care nu se achită minimul de 5950 RON în maxim 15 zile de la luarea la cunoștință asupra procesului verbal de sancționare.

Cea mai simplă și sigură metodă de a sta departe de amenzile CNAIR pentru lipsa rovinietei este achiziția de rovinietă online. Astăzi există portaluri precum roviniete.online care sunt capabile să ofere servicii automatizate clienților, prin intermediul cărora aceștia se vor asigura că nu vor mai fi puși în situația de a plăti amenzi către CNAIR.

Achiziție rovinietă online prin intermediul roviniete.online – Există oare dezavantaje?

Achiziția unei roviniete prin intermediul acestui portal se face foarte simplu și aduce după sine o serie de avantaje despre care vom discuta detaliat în cele ce urmează. Pentru a putea achiziționa rovinieta online prin roviniete.online tot ce trebuie să faci este să apeși pe butonul verde de pe prima pagină intitulat „Cumpără Online”.

Odată apăsat butonul se merge spre aplicația de vânzare a rovinietei. Se selectează tipul de vehicul (autovehicul, transport marfă sau transport persoane), după care se selectează durata rovinietei. Începând cu luna martie a acestui an, rovinieta se poate achiziționa în România și pentru o singură zi, nu mai suntem nevoiți să o cumpărăm direct pentru 7 zile atunci când avem nevoie să facem un drum scurt în afara localității. Rovinieta pentru o zi costă 12.44 RON (2.4 euro).

Următorul pas este introducerea numărului de înmatriculare al autovehiculului și data începerii valabilității rovinietei. Se apasă ulterior butonul „Adaugă în coș” și clientul este gata pentru a merge spre secțiunea de facturare, unde trebuie introduse datele cu caracter personal precum nume, prenume, e-mail și număr de telefon, alături de datele firmei dacă achiziția se face pentru persoană juridică. Ultimul pas este plata, o plată online ca oricare alta.

Spuneam mai devreme faptul că achiziția de rovinietă online prin intermediul roviniete.online are numai avantaje pentru client. Primul și cel mai mare avantaj este faptul că roviniete.online este partener oficial CNAIR, iar acest lucru înseamnă că nu are adaos comercial. Prețurile afișate pe site sunt aceleași cu prețurile oficiale CNAIR. Clientul nu plătește mai mult pentru o rovinietă cumpărat online decât ar fi plătit pentru o rovinietă cumpărată din PECO.

Un alt avantaj este faptul că site-ul oferă clienților alerte pentru rovinietele achiziționate în momentul în care acestea urmează să expire. Astfel, pentru orice rovinietă achiziționată pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, clienții primesc alerte prin SMS și e-mail în momentul în care mai sunt câteva zile până la expirarea rovinietei. Este un serviciu care salvează efectiv șoferii de la amenzi CNAIR, întrucât multora dintre noi ni s-a întâmplat să plecăm cu mașina la drum lung fără să conștientizăm faptul că avem rovinieta expirată. Este singura modalitate de a sta departe de amenzile CNAIR.

Un alt serviciu foarte util oferit de roviniete.online este acela de verificare rovinieta online. Discutăm despre un serviciu foarte util pentru cei care au uitat efectiv când anume le expiră rovinieta, ne mai având chitanța din momentul achiziției. Acest serviciu de asemenea poate salva mulți șoferi de la amenzile CNAIR, oferindu-le informații precise cu scop preventiv, astfel încât să nu fie puși în situația de a plăti amenzi care puteau fi evitate.

 

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse6 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse11 ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

Actualitate18 ore ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

Actualitate22 de ore ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

ActualitateO zi ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
UncategorizedO zi ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse2 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport2 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social2 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse2 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse3 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse5 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse5 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

UncategorizedO săptămână ago

Allview lansează gama WiPlay6301, primele Smart TV-uri din portofoliu cu webOS integrat

Allview lansează seria WiPlay6301, o gamă de Smart TV-uri cu webOS integrat, rezoluție 4K UHD, tehnologie HDR și Dolby Audio,...

Top Stiri Comisarul