Actualitate
Ce AMENDĂ riști dacă transporți cu mașina animalele de companie? Locurile unde patrupedele NU au voie să stea: ce spune Codul Rutier

Foarte mulți români au acasă animale de companie, iar, după cum ne putem imagina, câinii și pisicile sunt cele mai comune alegeri. Însă, există și unele detalii legale pe care trebuie să le știm atunci când avem animale de companie, mai ales dacă suntem șoferi. Altfel, riscăm să luăm o amendă ustorătoare, potrivit prevederilor din Codul Rutier, scrie Click!.
Mai precis, este vorba despre faptul că este interzis să transportăm animalele de companie în mașină, pe scaunul șoferului, sau al pasagerului din dreapta. Cei care obișnuiesc să își țină câinele în aceste locuri, sau chiar și pisica, riscă, potrivit Codului Rutier, o amendă între 9 și 20 de puncte.
„Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni […] transportul copiilor mai mici de 12 ani sau al animalelor pe locurile din față ale vehiculelor”, este menționat în articolul 102, Alin. 1(27), din Codul Rutier.
Șoferii nu trebuie să fie distrași de la drum de către animalele de companie, motiv pentru care Codul Rutier din țara noastră conține această prevedere pe care nu mulți români o cunosc.
Ce riscă șoferii care încalcă legea
Dacă cumva vă numărați printre cei care călătoresc cu mașina ținând câinele pe scaunul pasagerului din dreapta, trebuie să știți că riscați o amendă usturătoare din partea autorităților. Mai precis, dacă animalul de companie nu se află pe bancheta din spate, se poate ajunge la amenzi de chiar și 3.300 de lei.
Astfel, dacă cumva vă numărați printre românii care au și permis și animale de companie, trebuie să știți ce spune Codul Rutier despre transportul acestora, dacă nu vreți să vă treziți cu o amendă severă.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



