Actualitate
Nicolae Ciucă, reacţie în cazul morţilor suspecte de la Spitalul Pantelimon: „Ar trebui pedepsiţi prompt şi aspru”

„Jurământul este sacru. Ca militar, ştiu foarte bine că încălcarea acestuia poate costa vieţi şi poate reduce încrederea în profesiile care salvează vieţi. Cei care încalcă jurământul lui Hipocrate – de a proteja şi de a servi – ar trebui să fie pedepsiţi prompt şi aspru”,m a scris, miercuri seară, pe Facebook, Nicolae Ciucă, refecindu-se la dosarul morţilor suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti.
Ciucă afirmă că ”cei responsabili de funcţionarea şi îmbunătăţirea sistemului sanitar pentru a preveni astfel de încălcări – de exemplu, ministrul Sănătăţii – trebuie să acţioneze fără ezitare şi autorităţile trebuie să acorde sprijinul necesar familiilor celor care au avut de suferit într-un caz atât de cumplit”.
„Oamenii trebuie să primească asigurări că aceia care depun un jurământ în slujba oamenilor iau acest lucru foarte în serios. Fără încredere, ei nu vor veni către noi atunci când vor avea nevoie, iar întreaga societate va avea de suferit”, a mai transmis liderul PNL.
Doi medici şi o asistentă au fost reţinuţi de către procurori în dosarul respectiv, fiind deocamdată probată uciderea intenţionată a unui pacient de 54 de ani prin scăderea dozei dintr-un medicament.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



