Connect with us

Actualitate

Adio, dar rămân cu tine! Victor Ponta, cap de listă la Camera Deputaților, din partea PSD: Am primit şi aseară un mesaj: ‘Mâine ai speech la Dâmboviţa, vezi ce spui!' – Cum l-a convins Ciolacu să revină

Comisarul

Publicat

pe

„Începusem să obosesc să tot fiu fostul, fostul prim ministru, fostul preşedinte (al PSD, n.r.), fostul… Acum dacă o să îmi ziceţi viitorul deputat de Dâmboviţa, o să mă simt foarte bine!”, le-a spus Ponta celor aproape 500 de delegaţi participanţi la conferinţa PSD Dâmboviţa.

Victor Ponta a fost propus pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare de organizaţia PSD Târgovişte. Ponta a precizat că a rămas în relaţii foarte bune cu mulţi dintre liderii din PSD Dâmboviţa, cu mulţi primari şi membri de partid din judeţ.

„Mi-am scris şi discurs, am primit şi aseară un mesaj: ‘vezi că mâine ai speech la Dâmboviţa, vezi ce spui’. Zic: ‘da, domnul prim-ministru, ştiu ce spun, spun ce trebuie, dar spun ce gândesc şi eu’ (…). Şi eu sunt vechi în politică, dar eu n-am avut doar victorii, am avut şi înfrângeri şi am avut de învăţat mai mult din înfrângeri decât din victorii”, a afirmat Ponta în discursul susținut.

Acesta a explicat că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a fost cel care l-a îndemnat să reintre activ în politică.

„După ce mi-a zis că va candida la funcţia de preşedinte, i-am spus: ‘bine, te votez!’ ‘Nu, nu, zice, lasă comoditatea, lasă golful la Niculeşti, lasă conferinţele internaţionale, vino şi spune-le oamenilor de ce, de data asta, să nu mai facă aceeaşi greşeală: ne e bine cu candidatul PSD, dar nu votăm PSD'”, a mai spus Ponta.

Pe de altă parte, Ponta a avut un mesaj de mobilizare în susţinerea lui Ciolacu pentru prezidenţiale.

„Dintre candidaţii la funcţia de preşedinte, Marcel Ciolacu este cel mai bun. Sunt absolut convins şi am o voce puternică şi nu o spun din complezenţă, că nu e cel mai bun din lume, că nu e cel mai frumos, cum zice el, este cel mai bun dintre cei care candidează şi cred că pentru România va fi cel mai bine dacă el iese preşedinte, pentru România în ansamblu, nu numai pentru PSD. Bineînţeles că pentru PSD aceşti 20 de ani trebuie închişi cu o victorie”, a transmis acesta.

La Senat, lista de candidaţi a PSD Dâmboviţa este deschisă de actualul senator de Dâmboviţa Titus Corlăţean, urmat de prefectul Claudia Gilia, rectorul Universităţii Valahia Târgovişte Corneliu Sălişteanu, directorul medical de la Spitalul Judeţean Târgovişte Ioana Radu şi arhitectul Dumitru Barbu, preşedintele organizaţiei de seniori a PSD Dâmboviţa.

La Camera Deputaţilor, Victor Ponta este pe primul loc, urmat de Laurenţiu Neculaescu – preşedinte AFM, actualul deputat Carmen Holban, actualul deputat Radu Popa, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionuţ Săvoiu, consilierul judeţean Mihai Istrate, vicepreşedintele Senatului Universităţii Valahia şi director al bibliotecii judeţene – Agnes Erich, medicul pediatru Felix Georgescu şi tenorul Florin Georgescu, director al centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa.

Preşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a spus că se aşteaptă ca organizaţia judeţeană să obţină minim şapte locuri de parlamentari, două de senator şi cinci de deputat. 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Politico oră ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service4 ore ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

UncategorizedO zi ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social2 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse2 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic3 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse5 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate6 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse6 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse6 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized6 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized6 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized7 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse7 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized7 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse7 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

UncategorizedO săptămână ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

UncategorizedO săptămână ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

DiverseO săptămână ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

Top Stiri Comisarul