Actualitate
ANAF începe să trimită notificări de neplată pentru cei care nu au depus Declarația unică. Cum poți scăpa nesancționat?

Potrivit ordinului ANAF publicat în Monitorul Oficial, persoanele sunt informate prin documentul respecti că au realizat venituri peste anumite plafoane și că trebuie să prezinte la sediul unității fiscale căreia îi sunt arondate în termen de 10 zile.
Plafoanele utilizate la stabilirea contribuției de asigurări sociale sunt de 12, respectiv 24 salarii minime brute pe ţară, iar pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate sunt de 6, 12 sau 24 salarii minime brute pe ţară.
În fucnție de data la are primitți deciai, există duoă intervale de plată:
dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 – 15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 – 31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.
Pentru contribuţiile anuale datorate se vor calcula dobânzi și penalități.
Pe de altă parta, ANAF a lansat Campania de informare a Ministerului Finanțelor și a ANAF privind facilitățile fiscale, derulată în parteneriat cu Poșta Română.
AMNISTIA FISCALĂ. Plicurile cu datoriile ANAF, aduse de poștași acasă. Tot ei vor colecta și banii
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



