Actualitate
Programul de guvernare al PSD pentru perioada 2024-2028, prezentat de Ciolacu. Premierul susține că România va intra "pe deplin" în Schengen: ce se va întâmpla cu salariile

„Marile priorități ale acestui program de guvernare înseamnă să continuăm să creștem veniturile românilor în următorii 4 ani.
Să ducem câștigul salarial mediu brut la peste 2.600 euro pe lună, iar salariul minim brut la 1.300 euro pe lună. Să creștem pensia medie la peste 800 euro, iar cea minimă la 415 euro.
Pentru că ținta noastră, la finalul următorului ciclu de guvernare, în 2028, este ca puterea de cumpărare a românilor să ajungă la media Uniunii Europene!
Am redeschis economia, am protejat puterea de cumpărare a românilor, am făcut dreptate pensionarilor, dar și celor din mediul privat plătiți cu salariul minim. În paralel, am început construcția a trei spitale regionale și modernizăm alte zeci de spitale existente. Am dat drumul la zeci de șantiere de infrastructură, astfel încât chiar din acest an românii vor circula pe noi porțiuni de autostradă”, a adeclarat, marți, Marcel Ciolacu.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



