Actualitate
Ciolacu a vorbit la telefon cu Trump. Ce i-a transmis noul viitor lider al Statelor Unite?

„Am avut o conversație telefonică foarte bună cu președintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. I-am transmis felicitări pentru victoria istorică și i-am spus că sunt întru totul dedicat dezvoltării Parteneriatului nostru Strategic. Președintele ales Donald Trump a dorit să transmit din partea domniei sale cele mai bune urări poporului român! Împărtășesc viziunea pragmatică a președintelui Trump. De aceea, i-am spus că îmi doresc ca Statele Unite să devină principalul investitor și partener comercial al României din afara Uniunii Europene. De asemenea, i-am transmis președintelui Trump că am făcut pași semnificativi pentru a răspunde apelului său privind creșterea bugetului militar la 2.5%. Acest lucru demonstrează angajamentul nostru nu doar față de apărarea și securitatea României, ci și față de legăturile noastre transatlantice. Sunt convins că, sub administrația Trump, Parteneriatul Strategic cu SUA va trece la un nou nivel astfel încât să aducem marele capital american în economia românească, dar și în modernizarea armatei și dezvoltarea industriei naționale de armament”, a scris premierul și liderul PSD Marcel Ciolacu.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



