Connect with us

Diverse

România celor neglijați – vocea fiecărui cetăţean contează!

Publicat

pe

În România de astăzi, prea mulți oameni simt că vocea lor nu mai contează. Politicienii par să vorbească o limbă diferită, una care nu ajunge la cei ce se zbat zi de zi să pună pâine pe masă. Sărăcia a devenit mai mult decât o stare economică – este percepută ca o nedreptate, o rană deschisă care sapă în demnitatea multora. În spatele acestei realități, se află temeri adânc înrădăcinate: teama de a fi marginalizat, de a pierde puținul câștigat cu greu, de a rămâne singur.

Sărăcia nu este o sentință – putem schimba lucrurile, dar nu prin izolare şi extremism!

Călin Georgescu a sesizat această „breşă” în societatea românească şi a exploatat-o la maximum în interesul său personal, ajungând astfel să câştige primul tur al alegerilor prezidenţiale. Ce înseamnă asta pentru noi? Un pericol iminent de a pierde tot ce am acumulat în 35 de ani de democraţie! Călin Georgescu, deşi pozează într-un salvator al neamului românesc, este departe de acest ideal pe care îl văd unii oameni. Ideile promovate în spaţiul public, o parte sunt extrem de periculoase şi nocive, altele sunt doar monologuri care sună bine, dar care nu pot fi aplicate.

Chiar şi aşa, încă există soluții. Și, mai important, există speranță de mai bine! Soluţiile şi speranţa unui viitor mai bun sunt strâns legate de continuarea parcursului pro-european şi menţinerea legăturilor cu partenerii strategici internaţionali promovate de Elena Lasconi! Aceste legături nu pot fi păstrate de un om care promovează idei fasciste şi izolaţioniste precum Călin Georgescu!

Singurătatea: o rană care trebuie vindecată

Sute de mii de români își văd copiii și nepoții doar pe ecranele telefoanelor. Din cauza plecărilor masive în străinătate, singurătatea a devenit o realitate pentru mulți părinți și bunici. Dar această distanță poate fi micșorată. Rămânând în Uniunea Europeană, păstrăm granițele deschise. Asta înseamnă că vizitele vor rămâne simple, fără obstacole birocratice. Dacă cineva vă promite că vom fi mai bine izolați de Europa, gândiți-vă la ce ar însemna să îi vedeți pe cei dragi mai rar, să aveți nevoie de vize pentru a merge la ei sau să trăiți cu frica faptului că nici ei nu vor mai putea reveni acasă.

De aceea, este important să respingem cu fermitate orice formă de extremism şi de ideologii care ameninţă să ne ducă înapoi în perioada de tristă amintire dinainte de ‘89. Mai mult, rămânând şi consolidând prezenţa noastră în structurile internaţionale, putem face mai multe pentru ca tinerii noștri să se întoarcă. Investițiile în locuri de muncă bine plătite și sprijinul pentru cei care vor să înceapă afaceri aici, în România, sunt esențiale. Nu e doar un vis. Este un obiectiv pe care îl putem atinge, împreună.

„România sunteți voi”

În mijlocul acestor provocări, nu trebuie să uităm ceva esențial: voi, cei care ați muncit din greu, sunteți cei care aţi pus fundaţia acestei țări. Ați dus greul, iar acum e momentul să fim uniți și să continuăm să construim sănătos pe această bază. Nu lăsați țara pe mâna celor care fac doar promisiuni ce sună frumos. Nu acceptați să fim izolați de Europa și de șansele pe care aceasta ni le oferă. Votul vostru contează. Vocea voastră contează. România poate fi un loc mai bun, dar asta depinde de noi toți.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 ore ago

Vlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro

Vlad Buzoianu și Georgian Moldovan vor investi încă 1 milion de euro în următoarele 12 luni și au în plan...

Uncategorized18 ore ago

Cursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați

Înotul este una dintre cele mai complete și benefice activități fizice pe care un adult o poate practica, indiferent de...

ActualitateO zi ago

Lansare Alfa: cautcoleg.ro te Ajută să Găsești Colegul de Apartament Perfect

Suntem încântați să anunțăm lansarea în varianta alfa a platformei cautcoleg.ro, un instrument inovator conceput pentru a simplifica radical procesul...

ActualitateO zi ago

Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri

Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o...

Actualitate2 zile ago

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor...

Uncategorized2 zile ago

Vozol Switch Pro 800 – un sistem modern pentru utilizatorii care caută flexibilitate și varietate

Produsele de vaping au evoluat mult in ultimii ani iar utilizatorii adulți caută tot mai des dispozitive care să îmbine designul plăcut...

Uncategorized7 zile ago

Un-Doi adaugă biletele Loto în aplicația mobilă și extinde rețeaua de automate de plată la peste 2.000 unități

Biletele Loto devin disponibile în toate canalele Un-Doi: aplicația mobilă, rețeaua de magazine partenere și automatele de plată Soluția Un-Doi...

friteuze profesionale friteuze profesionale
UncategorizedO săptămână ago

Cum îți simplifică munca din restaurant o friteuză profesională

În bucătăriile din industria HoReCa, viteza și organizarea sunt esențiale. Când restaurantul este plin și comenzile vin una după alta,...

UncategorizedO săptămână ago

Cum construiești o prezență durabilă online fără reclame constante

Descoperă de ce SEO-ul strategic este soluția fundamentală pentru a atrage clienți locali și naționali într-un mod constant și rentabil,...

planificator productie planificator productie
UncategorizedO săptămână ago

Ce economii poți face, în teorie, cu un planificator producție? 

  Orice manager de producție aude zilnic cifre impresionante: „Reduci stocurile cu 50%”, „Creșterea productivității cu 20%”, „Scăderea defectelor cu...

DiverseO săptămână ago

Cum te ajută AI-ul să înțelegi performanța business-ului tău?

Gestionarea unei companii fără o imagine clară asupra cifrelor este ca și cum ai conduce o mașină pe timp de...

FeaturedO săptămână ago

Pachet deratizare și dezinsecție pentru blocuri: ghid de alegere și beneficii

Un pachet de deratizare și dezinsecție pentru blocuri reprezintă un set de servicii special concepute pentru a combate infestările cu...

UncategorizedO săptămână ago

Locații botez București – cum alegi locul potrivit pentru un eveniment special

Botezul este unul dintre cele mai emoționante momente pentru o familie, iar organizarea petrecerii care urmează după ceremonia religioasă este...

Uncategorized2 săptămâni ago

Casca de copiat între tentație, iluzie și consecințe

În ultimii ani, expresia „casca de copiat” a devenit tot mai prezentă în discuțiile despre examene, presiunea performanței și metodele...

Diverse2 săptămâni ago

Cum transformi continutul de beauty in venit: modelul din spatele competitiei Face of Oriflame

Interesul pentru cum se pot câștiga bani din social media este în creștere, iar tot mai mulți creatori de conținut...

Diverse2 săptămâni ago

Descoperă HUAWEI Watch GT Runner 2: Compania Perfectă pentru Pasionații de Sport și Stil!

În era tehnologiei avansate, HUAWEI Watch GT Runner 2 redefinește conceptul de smartwatch. Adaptabil atât în competițiile sportive, cât și...

Cum alegi cele mai potrivite treninguri damă pentru stilul tău de viață? Cum alegi cele mai potrivite treninguri damă pentru stilul tău de viață?
Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi cele mai potrivite treninguri damă pentru stilul tău de viață?

Există puține piese vestimentare care au reușit să facă o tranziție atât de completă din zona sportului în viața de...

Diverse2 săptămâni ago

Tendințe moderne în echipamente pentru fast food și pizzerii

Industria HoReCa este într-o continuă transformare, iar noile tehnologii schimbă modul în care restaurantele își organizează bucătăriile. Dacă vrei ca...

Uncategorized3 săptămâni ago

Dezmembrări Alfa Romeo – piese originale pentru reparații și întreținere

Automobilele Alfa Romeo sunt cunoscute pentru designul italian distinctiv și performanța sportivă. Pentru a menține aceste caracteristici, proprietarii au nevoie...

Diverse3 săptămâni ago

5 obiceiuri simple care îți pot face pielea mai fermă și mai luminoasă

La 20 de ani, pielea iartă aproape orice. Machiaj lăsat peste noapte? „Nu se vede.” Cremă aplicată când îți amintești?...

Top Stiri Comisarul