Actualitate
Iubirea nu are vârstă! Un italian de 86 de ani s-a căsătorit, de Ziua Îndrăgostiților, cu o româncă de 81 de ani

Santunione Gaetano și Cîrîcu Olimpia s-au cunoscut în Modena, Italia, în anul 2014, amândoi fiind văduvi. Ea s-a născut în Cahul, Republica Moldova, a fost învățătoare, iar în anul 2002 a plecat în Italia, unde a îngrijit bătrâni. El a muncit ca șofer la Ferrari, iar în anul 2013 a rămas văduv.
‘Ne-am cunoscut în 2014. Suntem împreună și la bine, și la rău. Din 2015 am început să fim împreună, până atunci ne-am întâlnit ca flăcăii și fetițele. El de la bun început a spus că ar vrea să plece din Italia. Când am făcut cunoștință, i-am zis că am casă în România, sunt româncă. El a fost de acord să venim. Unul din frații lui a zis că n-aș face pasul ăsta, n-aș risca, și uite’, a spus doamna Olimpia.Întrebată de a ales această zi, ea a răspuns în glumă: ‘Că e Ziua Îndrăgostiților (…) Când am vrut să ne căsătorim, ne-au propus ziua de vineri sau sâmbătă. Și eu, că sunt ortodoxă, am zis așa: sâmbăta e pentru morți, iar vinerea e pentru asta’.
‘M-am născut în Moldova, am trăit în Moldova 36 de ani și dacă fiica mea e căsătorită aici și soțul meu a decedat în 2005, am hotărât să vin aici’, a povestit aceasta.Gaetano are doi băieți, unul de 60 de ani și unul de 56 de ani. Unul e frizer, iar cel de-al doilea e cu handicap.’El avea câte-o doamnă și când făceau cunoștință, i le arăta feciorului lui. Dar feciorul stătea departe și dădea din cap că e bună sau nu e bună. Când m-a arătat pe mine, a dat din cap. Ne înțelegem bine, nu ne certăm. Avem casa noastră în Satu Mare. Am trei fiice, am venit cu una aici, dar am trei’, a mai spus aceasta.Gaetano nu știe nimic în limba română, însă îi place să asculte muzica populară românească.Olimpia Cîrîcu are o fată și un băiat, ambii căsătoriți.
Cununia a fost oficiată de către primarul Kereskenyi Gabor. La finalul ceremoniei, după sărutul oficial și felicitările primite, mireasa a aruncat buchetul.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



