Actualitate
Motivul pentru care profesorii se tem să meargă la psihiatru. Un celebru psiholog aruncă bomba

„Este o teamă să se îndrepte către specialist, pentru că nu va mai primi de la medicul de familie, după ce i se pune un diagnostic, chiar simplu, de depresie, nu va mai primi de la medicul de familie acea adeverinţă că este apt şi atunci îşi pierde locul de muncă. Este important ca Ministerul Educaţiei să privească din perspectiva cadrului didactic, din perspectiva părintelui şi a copilului şi nu doar din perspectiva sesizării nevoii. Da, este nevoie, din punctul meu de vedere este nevoie de mai mult de atât, putem lucra pe prevenţie, putem să ajutăm cadrele didactice în ceea ce priveşte pregătirea, dezvoltarea personală, să le învăţăm cum să îşi gestioneze propriile emoţii şi cum să facă faţă unor clase cu număr diversificat de copii cu emoţii diferite,, la rândul lor cu emoţii diferite cadrul didactic nu este pregătit, el este pregătit pentru curriculum şi să facă hârtii şi aici s-a terminat”, a afirmat Daniela Bololoi.
Cunoscutul psiholog şi psihoterapeut a subliniat că există 21 de specialităţi medicale care pot recomanda servicii conex-medicale de psihoterapie, însă procesul în urma căruia şedinţele de terapie ar fi decontate este unul extrem de greoi, pentru că e nevoie ca medicii din respectivele specialităţi să încheie contracte de colaborare cu psihologii care au propriile cabinete.
Mai mult, Daniela Bololoi a explicat că trebuie facilitat traseul pe care trebuie să îl parcurgă cei care au nevoie de astfel de servicii.
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat în cadrul unui podcast că le recomandă profesorilor care au nevoie de ajutor specializat să se adreseze specialiştilor şi să se adreseze unui psiholog sau uni psihiatru.
„Da, încă există o stigmatizare puternică, dar nu atât de puternică cum era în urmă cu 10 ani sau cu 20 de ani. Lucrurile se schimbă. Până la urmă este un element de educaţie: atunci când doare nu are un dinte, mergi la stomatolog. Când ai o problemă psihologică, dacă eşti educat, mergi la un psiholog sau la un psihiatru, astfel încât îi încurajez să apeleze, cum să spun, ca un semn de educaţie, nu ca o vulnerabilitate sau ca o slăbiciune”, a transmis ministrul Educaţiei.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



