Actualitate
Sprijinul pentru Ucraina, în atenția tuturor liderilor europeni reuniți la Bruxelles. Bolojan: Menţinerea Ucrainei într-o situaţie stabilă este un sprijin, de fapt, şi pentru România

”Ceea ce s-a convenit este ca în continuare să se susţină din punct de vedere financiar şi din punct de vedere al muniţiei Ucraina pentru a putea rezista, pentru a nu se rupe frontul, în aşa fel încât atunci când se va ajunge – şi sperăm cât mai repede posibil – la o încetare a focului (…) să ducă la o stabilizare a lucrurilor şi la o pace care să dăinuie şi nu doar să fie o scurtă perioadă de încetarea focului. Asta este logica pentru care s-a acordă sprijin în continuare Ucrainei”, a declarant, joi seară, Ilie Bolojan, după reuniunea Consiliului European.
Acesta a precizat că, ”România, aşa cum a făcut şi până acum, va fi un hub logistic pentru susţinerea Ucrainei”.
”Pentru că menţinerea Ucrainei într-o situaţie stabilă este un sprijin, de fapt, şi pentru România. Pericolul este ţinut departe de graniţele noastre”, a mai declarat Bolojan.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 3 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum 2 săptămâniCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum O săptămânăRateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans



