Actualitate
Marțea Albă 2025. Tradiții, obiceiuri și superstiții. Ce trebuie să faci în a treia zi de Paște ca să ai noroc tot anul

Tradiția spune că în Marțea Albă nu se lucrează, iar femeile trebuie să dea de pomană vin roșu și pască rămase de la Paște.
În unele zone din țara noastră în a treia zi de Paște se întorc vizitele făcute în prima zi și se ciocnesc ouăle roșii rămase.
De asemenea, în Marea Albă firimiturile care au rămas de la mesele de Paște trebuie păstrate și îngropate pentru a atrage norocul în casă.
Tot în această zi, au loc uscarea și sfărâmarea Sfântului Agneț, adică pâinea de împărtășanie, sfințită în cadrul Liturghiei.
Pentru a avea parte de noroc tot anul, românii respectă o serie de tradiții în Marțea Albă. Concret, în această zi oamenii nu muncesc, nu spală, nu calcă și nu fac curățenie.
Totodată, în Marțea Albă, a treia zi de Paște, gospodinele se relaxează și nu fac parastase, iar slujbele la biserică se fac după o rânduială anume.
Foarte important de precizat este faptul că începând cu prima zi de Paște și până are loc Înălțarea Domnului, credincioșii se vor adresa cu forma „Hristos a înviat!”, iar acestora li se va răspunde cu „Adevărat a înviat!”.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 2 săptămâniSe lansează Romanian Performance Excellence Program 2026



