De unde vine mitul „detox”?

„Detox”-ul din social media promite curățarea colonului, regenerarea ficatului și „eliminarea toxinelor” în 3–7 zile, prin diete lichide, post prelungit sau suplimente. O analiză critică publicată în Journal of Human Nutrition and Dietetics arată însă că există foarte puține date clinice robuste care să susțină eficacitatea acestor cure, iar riscurile (dezechilibre nutriționale, efect yo‑yo) sunt subraportate.

Ce este detoxifierea din punct de vedere medical

Detoxifierea este un proces fiziologic continuu prin care organismul transformă și elimină compuși endogeni (metaboliți reactivi, hormoni în exces, ROS) și exogeni (medicamente, alcool, poluanți).

Piesa centrală o reprezintă ficatul, care efectuează biotransformarea în două faze: faza I (în special enzimele citocromului P450) urmată de faza II (conjugări cu glutation, sulfat, glucuronat), transformând moleculele lipofile în compuși mai hidrosolubili, excretabili. Rinichii finalizează excreția. Intestinul contribuie prin legarea de fibre și eliminarea fecală, iar plămânii și pielea au roluri auxiliare.

Somnul și „detoxul” cerebral

Un domeniu cu dovezi solide este clearance‑ul metabolic cerebral în somn. Studii experimentale la animale au arătat că somnul crește spațiul interstițial și intensifică schimbul LCR‑spațiu interstițial, facilitând eliminarea metaboliților (inclusiv β‑amiloid). Conceptul sistemului “glympatic” explică de ce deprivarea de somn degradează homeostazia neurală.

Deși translarea completă la om e încă în curs, somnul profund rămâne o intervenție fiziologică validă pentru „igiena metabolică”, nu o cură-șoc.

De ce curele „detox” pot face rău

Restricțiile calorice drastice (≤800–1000 kcal/zi), mai ales când sunt și sărace în proteine, determină scăderea activării căii mTOR și a sintezei proteice, cu trecerea rapidă în catabolism. Organismul compensează prin proteoliză (în special din mușchiul scheletic) pentru gluconeogeneză, ceea ce se traduce clinic prin pierdere de masă musculară (nu de grăsime), fatigabilitate, scăderea rezistenței la efort și risc de sarcopenie la persoanele vulnerabile. În paralel, scad IGF‑1 și T3, iar cortizolul poate crește, accentuând starea catabolică.

Totodată, aportul scăzut de carbohidrați complecși și proteine reduce substratul gluconeogenetic stabil și scade rezerva glicogenică hepatică. Rezultatul: hipoglicemie (în special la persoanele cu activitate fizică diurnă) și variabilitate glicemică cu amețeli, cefalee, iritabilitate, „ceață mentală”. La pacienții cu insulinorezistență sau tratamente hipoglicemiante, oscilațiile pot fi simptomatice.

De asemenea, protocoalele liquid‑only sau curele foarte restrictive reduc drastic aportul de fibre fermentabile (inulină, FOS, beta‑glucani), ceea ce scade substratul colonic pentru producția de acizi grași cu lanț scurt (SCFA) – în special butiratul, critic pentru energia colonocitelor. În 24–48 de ore se pot observa:

• scăderea producătorilor de butirat (Faecalibacterium, Roseburia) și a diversității alfa;
• creșterea oportuniștilor pro‑inflamatori (ex. anumite Proteobacteria);
• alterarea funcției barierei (down‑reglarea proteinelor de joncțiune strânsă, occludin, claudin) și creșterea permeabilității mucozale.

Clinic, se traduc prin balonare, tranzit oscilant și hipersensibilitate viscerală.

Ce facem corect, practic

Dacă obiectivul este optimizarea digestiei, reducerea balonării sau reglarea tranzitului, soluția nu constă în diete extreme, ci în intervenții fiziologice, sustenabile, care sprijină funcționarea sistemului digestiv fără a-l suprasolicita sau dezechilibra.

Aport proteic adecvat (≈1–1,2 g/kgc/zi)

Proteinele sunt esențiale atât doar pentru menținerea masei musculare, cât și pentru activitatea enzimatica hepatică, sinteza de glutation (principalul antioxidant intracelular implicat în faza II de detoxifiere), și pentru susținerea florei benefice care metabolizează aminoacizii. Un aport proteic sub 0,8 g/kgc în contextul unei diete restrictive poate reduce capacitatea de biotransformare hepatică și accentua catabolismul muscular.

Fibre alimentare titrate, 20–30 g/zi

Fibrele trebuie reintroduse progresiv, în funcție de toleranță. Solubile (psyllium, ovăz, mucilagii din semințe de in sau chia) reglează consistența scaunului și au rol prebiotic. Insolubile (tărâțe, legume gătite, semințe) cresc volumul și stimulează peristaltismul. Prin fermentație colonică, fibrele susțin producția de acizi grași cu lanț scurt (ex. butirat), care au efect antiinflamator și ajută la refacerea mucoasei intestinale.

Notă: introducerea bruscă a fibrelor, în lipsa unei hidratări adecvate, poate accentua balonarea și disconfortul abdominal. De aceea, se recomandă titrare lentă, începând cu 5–10 g/zi.

Hidratare constantă, adaptată

Un aport de 1,5–2 litri de apă pe zi este recomandat în absența contraindicațiilor. Hidratarea sprijină secreția și fluxul biliar, susține excreția renală și optimizează consistența scaunului. În caz de dietă bogată în fibre sau debut de tratament cu probiotice, nevoia de lichide poate crește. La pacienții cu tendință la constipație, aportul hidric sub 1,2 l/zi poate neutraliza complet efectul benefic al fibrelor.

Mese structurate, cu ritm alimentar stabil

Digestia eficientă este favorizată de mese regulate, fără ferestre de post prelungit (>6–8 h în timpul zilei), care pot duce la hipoglicemie, scăderea motilității gastrointestinale și compensare calorică seara.
Ritmul alimentar stabil susține și activitatea complexului mioelectric migrator (MMC), esențial în golirea intestinului subțire între mese. La pacienții cu dispepsie funcțională, mesele neregulate pot accentua simptomele prin disritmie gastro-duodenală.

Ideal: 3 mese principale + 1 gustare ușoară, în funcție de necesarul caloric, cu evitarea hiperalimentării seara.

Somn de calitate și activitate fizică moderată

Somnul odihnitor (≥7 h/noapte) este corelat cu reducerea inflamației sistemice, reglarea cortizolului și susținerea fazei de regenerare hepatică. Tulburările de somn afectează axa intestin–creier, cresc hipersensibilitatea viscerală și pot deregla secrețiile digestive.
Activitatea fizică moderată (20–30 min/zi: mers alert, yoga, pilates) susține motilitatea intestinală, îmbunătățește tonusul vagal și contribuie indirect la diversitatea microbiotei.

Refeeding progresiv după diete restrictive

În cazul pacienților care vin după o cură restrictivă sau perioadă de alimentație dezechilibrată, recomandăm un protocol de reechilibrare nutrițională graduală (re-feeding). Aceasta presupune:

• reintroducerea treptată a proteinelor și lipidelor sănătoase
• titrarea carbohidraților complecși și a fibrelor
• monitorizarea toleranței digestive (balonare, durere, tranzit)
• susținerea florei intestinale (prebiotice naturale, alimente fermentate sau, la nevoie, probiotice)
• evaluarea statusului vitaminic și mineral (vitamina D, B12, zinc, magneziu) dacă simptomatologia o impune

Scopul nu este revenirea rapidă la un meniu „ideal”, ci reconstrucția toleranței și a funcției digestive pas cu pas, în funcție de pacient.

Concluzie

Nu există „shortcut”-uri nutriționale care să accelereze fazele de biotransformare hepatică peste fiziologie. Dimpotrivă, restricțiile pot reduce substratul pentru conjugare (ex. glutation), slăbind detoxifierea. În schimb, somnul, fibrele, hidratarea, mișcarea sunt intervenții cu baze biologice clare; nu sunt spectaculoase, dar sunt eficiente și sigure. Așadar, „detoxul” util nu e o cură, ci o capacitate pe care o susținem zilnic prin alimentație variată, proteine adecvate, fibre titrate, igiena somnului și managementul stresului.