Connect with us

Actualitate

30.000 de copii din România vor primi câte 1.400 de lei pe lună

Publicat

pe








Cel puţin 30.000 de copii cu vârste între 0 şi 2 ani, proveniţi din familiile vulnerabile, vor beneficia de educaţie timpurie în creşe prin intermediul unui program social cu o finanţare de 168 de milioane de euro, lansat luni de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

170925_PSD_SEVIL_ROVANA_14_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Astăzi punem în aplicare acest program social care face parte din programul de guvernare al PSD, finanţat cu fonduri europene. Programul se referă la sprijin pentru copii între 0 şi 2 ani, proveniţi din familiile vulnerabile, pentru a beneficia de educaţie timpurie în creşe, program cu o finanţare de 168 de milioane de euro, potrivit Agerpres.

Acest program are drept scop creşterea numărului de copii care merg la creşă, dar şi măsuri prin care să ajutăm părinţii să îşi crească mai uşor copiii. Să nu uităm că încă în România avem mii de părinţi care trebuie să meargă la muncă şi în acelaşi timp trebuie să se asigure că ai lor copii au o îngrijire corectă, astfel încât să poată să fie liniştiţi la muncă. Să nu uităm şi de copii ai căror părinţi sunt la muncă în străinătate şi care sunt aici, în România, în îngrijirea unei rude sau unei persoane tutore, care au grijă de ei. La aceştia se referă programul.

Practic, minim 30.000 de copii cu vârsta între 0 şi 2 ani vor beneficia de educaţie timpurie, copii care provin din familiile cu situaţie materială precară, adică au venitul pe familie până la salariul minim pe economie”, a spus Rovana Plumb la Palatul Victoria, la un eveniment de lansare a două proiecte finanţate din Programul Operaţional Capital Uman.

Ea a adăugat că prin acest program fiecare copil din această categorie este finanţat cu 1.400 de lei pe lună, timp de 2 ani, iar copiii vor fi din toate regiunile ţării, cu excepţia celor care provin din familii vulnerabile din regiunea Bucureşti-Ilfov. Pentru copiii din Bucureşti-Ilfov va exista o alocare de 1.500 de lei pe copil pe lună.

„Numărul minim de copii care pot fi înscrişi într-o creşă este de 54. Valoarea maximă a unui proiect pe care îl finanţăm cu fonduri europene este de 900.000 de euro, pentru toate regiunile ţării, cu excepţia acelor proiecte pentru regiunea Bucureşti-Ilfov, care au o valoare maximă de 1 milion de euro.

Finanţăm inclusiv cheltuielile suplimentare de consiliere, de informare a părinţilor, tutorilor, persoanele care au în grijă copiii ai căror părinţi sunt la muncă în străinătate. Din totalul valorii proiectului, 10% sunt vor fi bani destinaţi pentru amenajarea creşelor, pentru dotări cu mobilier sau echipamente specifice desfăşurării activităţii.

Poate aplica orice instituţie de învăţământ acreditată, publică sau privată, furnizori de servicii de consiliere, parteneri sociali din învăţământul preuniversitar, instituţii de cult, organizaţii neguvernamentale”, a menţionat Rovana Plumb.

Etichete:

PSD
,
cresa
,
rovana plumb
,
ajutor cresa

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse19 ore ago

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

Diverse2 zile ago

Shaorma Fest 2026 are loc la Divertiland Water Park, lângă București, pe 26 și 27 septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorized4 zile ago

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil   București, 14 august...

Diverse4 zile ago

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de...

Uncategorized4 zile ago

Aromaterapia acasă: cum creezi o atmosferă plăcută în fiecare cameră

Sursă imagine: https://www.pexels.com/ro-ro/@mareefe/   Mirosul este singurul simț care ajunge direct la sistemul limbic, zona creierului responsabilă cu emoțiile și...

Uncategorized4 zile ago

Suplimente pentru inimă – ce trebuie să știi despre magneziu, CoQ10 și omega-3

Sursa foto: Pexels.com  Mulți oameni ajung la cardiolog cu palpitații, fac Holter, EKG, analize și primesc același răspuns: „Totul e...

Uncategorized4 zile ago

Dezmembrări Citroen – piese originale pentru întreținerea și repararea mașinii

Citroen are o gamă foarte variată de autoturisme, de la modele compacte de oraș până la monovolume, SUV-uri și utilitare....

Uncategorized5 zile ago

evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

Produsele cu valoare mai mare, precum laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele, sunt cumpărate primele Numărul comenzilor achitate în rate a...

Uncategorized5 zile ago

Cum să eviți problemele centralei termice în plin sezon rece

Află de ce verificările periodice ISCIR, reparațiile prompte și punerea corectă în funcțiune a centralei termice te pot scuti de...

Uncategorized6 zile ago

HONOR lansează revoluționarul Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială

Primul smartphone din lume cu gimbal mecanic 4DoF* complet integrat, control inteligent al mișcării bazat pe AI și tehnologie de...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 –  HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

DiverseO săptămână ago

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

UncategorizedO săptămână ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
Uncategorized2 săptămâni ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi cosmeticele coreene potrivite pentru tipul tau de ten?

Alegerea produselor potrivite pentru ingrijirea pielii poate deveni dificila atunci cand exista atat de multe creme, seruri, tonere si masti....

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politic2 săptămâni ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politic2 săptămâni ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
Diverse2 săptămâni ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

Top Stiri Comisarul