Actualitate
Chinezii care vor sa divorteze trebuie mai intai sa dea un examen. Daca il iau, li se refuza cererea

Mai multe oficii de stare civila de pe teritoriul tarii le cer cuplurilor sa dea un examen din „mariaj si familie” inainte de a le fi acceptata cererea de divort. Testul de doua pagini cuprinde 15 intrebari la care trebuie sa raspunda fiecare dintre cei doi soti, scrie Business Insider.
Oamenii sunt intrebati, de pilda, cand este aniversarea casatoriei, care este ziua de nastere a sotului/sotiei si a copiilor, care este mancarea preferata a acestora, chiar si cand sunt nascuti socrii. De asemenea, trebuie sa spuna cate concedii au petrecut impreuna, care sunt cele mai frumoase amintiri din viata de cuplu si care sunt motivele disensiunilor din prezent.
In final, cei doi soti trebuie sa scrie un eseu in care sa explice ce gandesc despre casnicia si familia lor, de ce vor sa divorteze si care sunt planurile lor de viitor.
Daca un cuplu obtine mai mult de 60 de puncte dintr-un total de 100, oficialii trag concluzia ca relatia poate fi salvata.
Intr-un caz relatat de agentia de stiri Xinhua, in care sotia a obtinut 80 de puncte, iar sotul 86 de puncte, oamenii nu au fost lasati sa divorteze din cauza punctajului ridicat.
Rolul chestionarului este acela de a contribui la „reducerea ratei divorturilor si de a preveni divorturile impulsive”, sustine Liu Chunling, directorul unui oficiu de stare civila din provincia Jiangsu.
„Doar armonia a milioane de familii poate asigura armonia intregii societati”, spune Liu.
Rata divorturilor se afla in crestere in China, in contextul emanciparii femeilor, dar si ca urmare a popularitatii site-urilor de social media si a aplicatiilor pentru intalniri, care faciliteaza relatiile extraconjugale.
Aproape doua milioane de cupluri chineze au depus cereri de divort in prima jumatate a anului trecut, cu peste 10% mai mult fata de aceeasi perioada din 2016, potrivit South China Morning Post.
C.S.
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



