Ce sta in spatele balantelor externe

Dispute comerciale nu sunt de data recenta; ele au presarat istoria dupa al doilea razboi mondial, in pofida legaturilor geopolitice si de securitate puternice dintre aliati. Europenii au cautat sa isi revina economic dupa razboi, ceea ce nu putea sa nu conduca la dezacorduri comerciale, cel putin din perspectiva sanselor „campionilor nationali” in competitia pe piete mari.

Dispute comerciale se vedeau si in dialogul aprins privind rate de schimb intre dolarul SUA, pe de o parte, si marca germana (mai tarziu moneda comuna) si yen-ul japonez pe de alta parte.

Exista o realitate, ca dincolo de influente ale miscarilor de capital, balanta comerciala a unei tari exprima forta economiei sale. Sunt cateva aspecte de notat privind teza din aceasta propozitie:

Au de ce SUA sa fie preocupate intr-atat de dezechilibre externe ale economiei lor incat sa recuze sistemul multilateral al ordonarii relatiilor comerciale intre state? In principiu nu. Argumente de securitate nationala au de ce totusi sa impiedice relatii comerciale fara restrictii, mai ales in domenii foarte sensibile. Intervin totodata ratiuni derivate din distinctia comert liber vs. comert „corect” (fair) avand in vedere ca restrictii tarifare scazute sunt frecvent acompaniate de restrictii netarifare si de alta natura.

Aici discutia poate fi ampla si este de admis ca obiectii pe care Washington le are in relatia cu China pot fi invocate si de europeni (UE) pe aceeasi ruta. Multilateralismul trebuie sa tina cont si de plethora de restrictii netarifare din comertul global si aici treaba este a Organizatiei Mondiale a Comertului (WTO) si a negociatorilor nationali.

Ceea ce este schitat mai sus este de examinat prin prisma operatiunilor „globale”. Sunt companii ce sunt globale prin investitii si productie. Dar chiar daca ele optimizeaza fiscal prin arbitraj jurisdictional, ele tin sa aiba in spate un stat cat mai puternic.

Lumea economica nu inseamna numai relatii intre firme si indivizi; relatiile intre state dau tonul si fac diferenta, mai ales in situatii extreme; fac diferenta intre pace si razboi! La WTO sunt reprezentate state nationale si nu companii/corporatii; desi acestea din urma sunt ascultate, asa cum se intampla cu dialogul pe care alte organisme internationale (ESRB, ESMA, EIOPA, EBA – toate cu atributii privind industria financiara in Europa) il au cu reprezentanti ai cercurilor de afaceri, ai consumatorilor/cetatenilor (organizatii civice).

O situatie aparte este mutarea de sedii centrale pe care unele corporatii (bancare si nu numai) doresc sa o faca din Regatul Unit ca urmare a Brexit-ului – cand grosul afacerilor este pe Piata Unica.

Una peste alta, este de constatat ca, nu de cativa ani, SUA inregistreaza deficite comerciale importante, ce sunt partial compensate de transferuri de profituri in contul investitiilor in strainatate (nota bene: sunt si companii care au amanat ani buni repatrierea profiturilor).

SUA au deficite bugetare semnificative, ce pot mari deficitele externe. Dar SUA isi permit deficite fiindca sunt superputere economica, care emit principala moneda de rezerva a lumii. Oricum, razboaiele comerciale este bine sa fie evitate; disputele este intelept sa fie aplanate, mai ales intre aliati. Aici intervine rolul liderilor, nu numai al echipelor din jurul lor.

Vedem ca SUA discuta in G-7 in principal cu state europene si Japonia, nu cu reprezentantii UE; aceasta este realitatea lumii, compusa din state nationale. Si in UE statele nationale au stari diferite privind balantele externe; Germania are de departe economia cea mai competitiva (cu surplus de cont curent de peste 8% din PIB in anii ultimi).

Trebuie spus ca a fi in zona euro nu elimina crize de lichiditate sau de solventa -cum s-a vazut in cazurile Portugaliei, Spaniei, Irlandei, Greciei in timpul fazei acute a crizei. Iar a fi in afara zonei euro cu deficite externe mari (cum s-a intamplat cu tari baltice, Ungaria, Romania) poate lesne conduce la criza de balanta de plati, de solventa. Deficite mari (externe si interne) pentru economii emergente sunt periculoase, chiar daca finantare este disponibila. Daca aceasta finantare se face prin indatorare, prin intrari de capital de portofoliu, situatia finantarii este fragila.

Romania are in ultimii ani deficite de cont curent in jur de 3% din PIB si balante comerciale cu dezechilibru considerabil mai mare – ce este atenuat de venituri din servicii si tranferuri de la cetateni aflati in strainatate, de o parte din fondurile europene. Este o situatie mai buna decat acum circa un deceniu, cand dezechilibrul extern era peste 10% din PIB.

Dar are sens sa ne uitam la tari vecine, unde deficitele externe sunt mult inferioare. Aici este o tema asupra careia merita sa meditam si sa raspundem prin politici economice care sa incurajeze investitiile productive, modernizarea agriculturii; dezvoltarea infrastructurii (de transport in special) este esentiala in acest scop.

Daniel Daianu este membru in consiliul de administratie al BNR, fost prim-vicepresedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) si fost ministru al Finantelor.

Despre ce vrei sa scriem?

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.