Actualitate
Lazăr trebuie să demisioneze, altfel România este pusă în genunchi
Zăbăucul Lazăr a declarat ieri, nici mai mult nici mai puțin că România este o democrație neconsolidată și din acest motiv nu poate avea instituții ca în Franța, ci unele speciale, în care Procurorul general să facă politică, de exemplu și să facă „ceva” pe eforturile României de treizeci de ani. Nu mă interesează că în capul lui sec care face de Rușine neamul moților, nu știe ce e aia democrație, dar să spui de la nivelul Procurorului General al României o asemenea tâmpenie, face un rău incomensurabil României. Să fim înțeleși, de la integrarea României în UE, acesta a fost și rămâne principalul obiectiv al prezenței noastre în structurile organismelor europene și internaționale: statutul de democrație consolidată; Aprecirea României, inclusiv raitingul de țară, țin de acest statut. În absența lui, România poate fi catalogată ca având accente de totalitarism și dictatură. Ceea ce habar nu are Augustin Lazăr este că dacă România nu e democrație consolidată, este, dacă ar fi să ne luăm după capul lui, dictatură. Declarația zăbăucului sună cam așa: România este o dictatură!
Nu de puține ori, inclusiv în postarea precedentă am spus că România este Republica procurorilor, pentru că numai așa se explică cum un om atât de slab pregătit, nu spun prost, poate ajunge Procuror General. Toate declarațiile oficialilor români, inclusiv ale lui Iohannis au ținut să precizeze că România ESTE o Democrație Consolidată, dovadă că nu-l trage în țeapă pe Prostovan, ci va trebui să rezolve această problemâ prin solicitarea demisiei sau revocare.
Dacă nu se va întâmpla niciuna din acestea, nu am decât să constat că ” Gura Prostului Adevăr Grăiește” și anume că în capul lui crede că în România există dictatura Procurorilor, asta neânsemnând că România nu este o democrație consolidată, ci că o instituție a statului român a luat-o razna și trebuie corectată; dacă nu va fi demis in urma acestei declarații înseamnă că Parlamentul trebuie dizolvat și cuplul trist Lazăr -Koveși trebuie să preia și puterea politică, pentru a oficializa o stare care e doar în capul Prostovanului.
Se numește lovitură de Stat și probabil e în plină desfășurare.
P.S. Îi mulțumesc doamnei Ingrid Mocanu, un redutabil specialist, care a sesizat în emisiunea lui Victor Ciutacu această declarație a scris pe reteaua de socializare GELU Visan din P.M.P. (Paul D.).
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



