Connect with us

Actualitate

Ziua in care mandatul Presedintelui Romaniei inceteaza

Publicat

pe

Liviu Dragnea, care pare sa nu-si mai poate controla nervii, a trecut la santaj pe fata la adresa lui Klaus Iohannis.

Presedintele Iohannis este amenintat nu numai cu suspendarea, ci si cu demersuri referitoare la averea domniei sale si cu imputarea unor sume de bani de catre ANAF.

Sigur ca presedintele are in fata legii si Fiscului un statut egal cu al oricarui alt cetatean roman. Dar faptul ca Liviu Dragnea da efectiv ordin ministrului de Finante si sefului ANAF sa declanseze impotriva presedintelui operatiuni care pana ieri nu interesau pe nimeni, iar acestia bat din calcaie, mi se pare imposibil de interpretat altfel decat ca un santaj in stil mafiot.

Totul sub pretextul ca presedintele nu ar respecta decizia CCR privind revocarea dnei Kovesi.

Dar, daca ar accepta aceasta decizie, insusi presedintele Romaniei ar incalca grav cel putin art. 148 din Constitutia Romaniei potrivit caruia: ” (2) Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(4) Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2) .”

Iar Decizia CCR nr.358/ 30 mai 2018 incalca grav obligatiile europene ale Romaniei prin anularea independentei procurorilor, transformati in agenti guvernamentali.

In raspunsul adresat de presedintele Comisiei de la Venetia, Gianni Buquicchio, sesizarilor facute de presedintele CCR, Valer Dorneanu, este reiterat caracterul obligatoriu al deciziilor CCR, care insa la randul lor trebuie sa indeplineasca conditia expresa a legalitatii.

„Aceasta importanta pozitie a Curtilor Constitutionale implica inalta responsabilitate a Curtilor de a lua decizii conforme cu Constitutia si principiile ei”, scrie Gianni Buquicchio (o pozitie pe care Ziare.com a anuntat-o pe surse in urma cu cateva zile).

Deci o decizie neconstitutionala isi pierde caracterul obligatoriu, situatie in care ne aflam acum. De altfel, presedintele Comisiei de la Venetia face referire la o viitoare analiza a deciziilor CCR, demers, dupa stiinta mea, fara precedent.

Cei care il santajeaza pe presedinte sa incalce Constitutia sub motivul obligativitatii deciziilor CCR omit cel putin 4 decizii ale CCR care au fost incalcate chiar de actuala putere sau de CCR insasi.

1. In noiembrie 2009, poporul roman participa masiv la referendnum si decidea cu zdrobitoare majoritate ca in Romania Parlamentul sa fie unicameral si sa aiba 300 de alesi. Referendumul a fost ignorat de clasa politica.

In Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, asupra proiectului de revizuire a Constitutiei emis de comisia Antonescu, CCR cere explicit ca rezultatele acelui referendum sa fie puse in practica.

CCR explica faptul ca un referednum consultativ nu are efecte facultative, ci obligatorii: „Spre deosebire de referendumul decizional, referendumul consultativ produce un efect indirect, in sensul ca necesita interventia altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune in opera vointa exprimata de corpul electoral. O alta viziune asupra efectelor referendumului consultativ l-ar reduce pe acesta la un exercitiu pur formal, un simplu sondaj de opinie.

In concluzie, Curtea recomanda, cu unanimitate de voturi, reglementarea, in cadrul dispozitiilor art.90 alin. (1) din Constitutie, a efectelor juridice pe care rezultatul referendumului consultativ le produce, precum si a procedurii ulterioare organizarii unui astfel de scrutin.

Pentru formularea unei astfel de recomandari, Curtea a tinut seama si de situatia juridica creata ca urmare a organizarii referendumului national din 22 noiembrie 2009, initiat de Presedintele Romaniei si confirmat de Curtea Constitutionala (…) Vointa populara exprimata la acest scrutin a ramas fara consecinte juridice.”

Ei bine, si in ziua de astazi acel referendum, dar si Decizia 80/2014 a CCR au ramas fara efecte juridice, ceea ce nu intereseaza pe nimeni. Nici macar pe ministrul Justitiei care a participat ca judecator la luarea acestei decizii CCR.

2. In decembrie 2014, CCR declara neconstitutionala Ordonanta de urgenta 55/2014 care a permis alesilor locali ca, pentru 45 de zile, inclusiv in timpul campaniei prezidentiale, sa migreze de la un partid la altul fara sa isi piarda mandatele.

In cele 45 de zile cat a fost in vigoare (2 septembrie – 16 octombrie) peste 300 de alesi locali din toata tara au trecut din Opozitie alaturi de Putere, fiind scutiti prin aceasta ordonanta de sanctiunea pe care legea o aplica unui traseist.

CCR constata in Decizia 761/17 dec 2014 ca, „de vreme ce alesul local nu mai este membru al partidului pe listele caruia a fost ales, inseamna ca nu mai intruneste conditiile de reprezentativitate si legitimitate necesare indeplinirii programului politic pentru care alegatorii au optat. Prin urmare, nu se mai justifica mentinerea acestuia in functia publica”.

Dar, cum Avocatul Poporului Victor Ciorbea nu a atacat ordonanta la timp, decizia CCR a venit dupa ce ea isi consumase efectele. O situatie pe care CCR a cerut-o solutionata, in chiar dispozitivul hotararii:

„Parlamentul, in baza art.115 alin. (8) si art.147 alin. (2) din Constitutie, urmeaza sa reglementeze, prin legea de respingere, masurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.55/2014 pentru a le pune de acord cu decizia Curtii Constitutionale„

Nu a urmat nicio masura de corectare e efectelor. Lucrurile au ramas fix asa cum le-a reglementat OUG 55, iar decizia CCR, la care dl ministru cel atat de ingrijorat acum a luat parte ca judecator, nu a produs niciun efect.

3. Decizia nr.32 din 23 ianuarie 2018 referitoare la Statutul functionarilor publici spune asa in paragraful 56:

„Luarea masurii preventive a arestului sau trimiterea in judecata este cea care determina schimbarea situatiei juridice a persoanei care exercita autoritatea publica si ii suspenda cu caracter temporar, din punct de vedere legal si moral, calitatea de a ocupa functia cu care a fost investita.

Pe de alta parte, chiar daca prezumtia de nevinovatie a acesteia nu este desfiintata pana la pronuntarea unei hotarari definitive de condamnare, intrucat exista indoieli rezonabile cu privire la bunacredinta si loialitatea functionarului public in exercitarea atributiilor ce ii revin, in aceasta perioada, acestuia nu i se mai poate incredinta de catre stat exercitiul autoritatii publice, persoana pierzand temporar legitimitatea de a reprezenta interesele generale pe care legea o obliga sa le protejeze.”

Dl Dragnea nu numai ca a fost trimis in judecata, dar dl Dragnea este condamnat in prima instanta. Daca un functionar public in aceasta situatie nu mai are legitimitatea sa reprezinte interesele societatii, cum poate sa fie un condamnat demn pentru functia de presedinte al Camerei Deputatilor?

Se plaseaza sau nu dl Dragnea in afara Constitutiei? Dl Toader nu a precizat daca aceasta este o intrebare care sa-l preocupe pe minsitrul Justitiei.

4. Decizia nr. 136/2018 a CCR spune asa: „dispozitiile legale criticate, care reglementeaza posibilitatea innoirii in functie, cu un mandat de 9 ani, a judecatorului care a detinut deja un mandat corespunzator restului de mandat al unui alt judecator, constituie o incalcare a dispozitiilor constitutionale cuprinse in art. 142 alin. (2) referitoare la interdictia innoirii mandatului si in art. 1 alin. (5) din Constitutie (…)

Curtea constata ca nu este admis ca, pe calea unei norme infraconstitutionale, legiuitorul sa eludeze o interdictie de natura constitutionala.

Mai mult, acesta are obligatia de a elimina din dreptul pozitiv solutia legislativa constatata ca fiind neconstitutionala, precum cea care se regaseste in actualul art. 68 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicata”. (paragraf 94)

Deci CCR invalideaza inclusiv articolul in vigoare, nr. 68 al 3 din Legea 47/1992 in baza caruia a fost numit judecatorul Petre Lazaroiu.

Si totusi judecatorul Lazaroiu se afla in al 10-lea an de mandat. Asa cum 10 ani de mandat a avut si dl Toader la vremea lui. Ministrul Justitiei nu a aratat ca ar fi impresionat de faptul ca un judecator al CCR se afla intr-o situatie de neconstitutionalitate flagranta.

Klaus Iohannis poate sa fie sau nu speriat de santaj. Reactia omeneasca nu ma intereseaza. Dar presedintele Romaniei nu are dreptul sa actioneze sub imperiul santajului. Din momentul in care el a fost formulat, presedintele nu mai are de ales.

Daca acum va ceda santajului sau macar va lasa impresia ca o face, pe de-o parte, isi va pierde orice urma de autoritate a functiei, pe de alta parte, va arata o slabiciune care va fi exploatata mereu si mereu pentru orice alta decizie.

Ziua in care presedintele cedeaza la santaj este ziua in care mandatul presedintelui inceteaza.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

Ploaie, frig și mănuși: ce funcții ale smartphone-urilor sunt utile în sezonul rece

Autonomia bateriei, rezistența la apă și funcțiile tactile adaptate condițiilor meteo devin tot mai relevante odată cu scăderea temperaturilor.  ...

UncategorizedO zi ago

Sezamo aniversează 4 ani și sărbătorește cu triplu SGR și reduceri de până la 40%

București, 06 noiembrie 2026. Supermarketul online Sezamo împlinește patru ani pe piața din România și marchează aniversarea printr-o serie de...

UncategorizedO zi ago

Black Friday la Xiaomi: printre cele mai mari reduceri ale anului, discounturi de până la 50% și produse star la ofertă

București, 6 noiembrie 2026–Xiaomi România dă startul perioadei de Black Friday, între 6 și 30 noiembrie, exclusiv în magazinul Xiaomi...

Uncategorized2 zile ago

De ce mâncarea de cantină are o reputație proastă și ce s-a schimbat în ultimii ani?

Sursa foto: magnific.com Pentru mulți angajați, mâncarea de cantină este asociată cu meniuri repetitive, preparate fără prea mult gust și...

Uncategorized2 zile ago

Ce caută românii pe Google de Black Friday

Black Friday are deja o tradiție în România, dar comportamentul românilor legat de acest moment al cumpărăturilor s-a schimbat de-a...

Uncategorized2 zile ago

Câți ani poate rezista un telefon pliabil?

Cu o balama testată pentru 500.000 de plieri și tehnologii avansate de protecție, HONOR Magic V6 reflectă experiența acumulată de...

Uncategorized2 zile ago

Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG

București, România – 5 noiembrie 2026 – Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG, începând cu 6 noiembrie, cu...

Uncategorized2 zile ago

PC Garage anunță produsele la ofertă din cadrul Black Friday de Gaming 2026

București, România, 5 noiembrie 2026  – PC Garage, unul dintre cele mai importante magazine online de produse IT și electronice...

Uncategorized4 zile ago

Scuze, fani ai genului Horror – Samsung face experiența de vizionare de Halloween înfricoșător de bună!

Samsung colaborează cu psihologul Emma Kenny pentru a vă oferi cele mai bune sfaturi despre cum să profitați la maximum...

Uncategorized4 zile ago

Next Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde

Noul model oferă trei poziții de condus, reglaje fără unelte și compatibilitate cu echipamente Direct Drive. București, România – 3...

Uncategorized5 zile ago

Black Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri

BLACKFRIDAY.ro, site-ul oficial Black Friday în România, monitorizează 268 de magazine și centralizează informațiile despre campaniile organizate între 19 octombrie...

Uncategorized5 zile ago

Novo România a adus discuția despre sănătate și wellbeing în prim-plan la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week 2026

București, 30 octombrie 2026. Novo România a fost partener strategic al Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week (MBBFW), cel mai relevant eveniment dedicat...

Uncategorized5 zile ago

Zyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere

Noile switch-uri multi-gigabit de 10G combină conectivitatea la viteză maximă cu o gestionare flexibilă, ajutând IMM-urile să  utilizeze cele mai...

Actualitate6 zile ago

Echipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare

Deplasarea pe motocicletă oferă libertate și mobilitate, dar presupune și o atenție sporită la siguranță. Indiferent dacă motocicleta este folosită...

Uncategorized6 zile ago

Masaj de relaxare: 10 beneficii pentru corp, minte și reducerea stresului

Ritmul alert al vieții moderne, orele petrecute la birou și responsabilitățile zilnice pot contribui la acumularea stresului și a tensiunii...

Uncategorized6 zile ago

Mobilă la comandă București: cum alegi producătorul potrivit pentru casa ta

Amenajarea unei locuințe este un proces în care fiecare alegere contează. De la organizarea bucătăriei până la compartimentarea dressingului și...

Uncategorized6 zile ago

Pilates București: cum alegi studioul potrivit și ce beneficii oferă antrenamentele

Într-un oraș dinamic, unde programul încărcat, stresul și orele petrecute la birou fac parte din rutina zilnică, tot mai multe...

DiverseO săptămână ago

Black Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători

Black Friday are talentul de a transforma un simplu „mă uit puțin” într-un wishlist foarte serios. Mai ales când în...

DiverseO săptămână ago

După o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă

După o toamnă cu deficit de apă în mai multe regiuni agricole, grâul nu a pornit la fel peste tot....

Uncategorized2 săptămâni ago

Încrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027

69% dintre respondenții care au evaluat Samsung îl asociază cu inovația constantă, iar indicatorul de încredere crește la 67%, potrivit...

Top Stiri Comisarul