Actualitate
Ministrul Culturii se lauda ca va investi 1 miliard de euro in 7 ani pentru patrimoniu

„Este in circuit de avizare, acum, un fond de investitii tocmai pentru patrimoniul cultural, atat cel pe care il avem, dar si cel care va urma. Va deveni disponibil pentru tot ce inseamna patrimoniu. Pe sapte ani, valoarea fondului este de un miliard de euro”, a spus Ivascu, care se afla in vizita de lucru in judetul Dambovita.
Prima oprire a ministrului Culturii fost la Palatul Brancovenesc de la Potlogi, dupa care acesta mers la doua biserici monument istoric din localitate.
Tot sambata, George Ivascu s-a intalnit cu salariati ai Teatrului Tony Bulandra din Targoviste, salariati ai Centrului Judetean de Cultura, cu reprezentanti ai Uniunii Urbanistilor, Ordinului Arhitectilor, Societatii Scriitorilor Targovisteni.
De asemenea primari din Dambovita au discutat cu Ivascu despre posibilitatea simplificarii procedurilor de obtinere a avizelor si autorizatiilor de la Ministerul Culturii, atat pentru lucrari publice – drum, apa, canal -, cat si pentru lucrari care privesc monumentele istorice.
Senatorul PSD de Dambovita Adrian Tutuianu, care il insoteste de ministrul Ivascu, a spus ca ii va prezenta acestuia obiective, printre care Casa Fusea, care sa fie incluse pe lista finantarilor din programul Centenarului Marii Uniri.
„Astazi am sa ii aduc in atentie domnului ministru trei solicitari care, cred eu, sunt foarte importante, cu rugamintea sa ne sprijine. Subiectul unu este pictura de la Biserica Domneasca, de la Curtea Domneasca Targoviste. Nu a putut fi prinsa in proiectul de reabilitare, atunci venim complementar cu finantare, costa circa doua milioane de euro.
Cel de-al doilea obiectiv important este Casa Fusea, in zona centrala a Targovistei. Este proiectul facut de primarie si depus la Ministerul Culturii. Cel de-al treilea proiect pe care il consider important este reabilitarea cladirii Scolii de Cavalerie, monument istoric de la 1914, unde intentionam sa realizam un Muzeu al Traditiilor Militare”, a detaliat Tutuianu.
Parlamentarul a mai spus ca o alta propunere adusa in atentia ministrului Ivascu este realizarea unui circuit de turism cultural cu tema Brancoveanu.
„L-am rugat pe domnul ministru sa mergem azi sa vedem patru-cinci biserici din municipiul Targoviste, toate monumente istorice foarte vechi, intre anii 1.500 si 1.700, sa mergem la Manastirea Gorgota si la Doicesti pentru ca vreau sa vedem acolo Curtea Domneasca a lui Brancoveanu. I-am si propus domnului ministru sa realizam un circuit de turism cultural cu plecare din Bucuresti, de la Biserica Sf. Gheorghe, unde este inhumat Brancoveanu, sa mergem apoi la Mogosoaia, la Potlogi, Targoviste si apoi la Doicesti. Circuitul poate continua spre zona Ardealului, unde avem de asemenea ctitorii”, a adaugat Tutuianu.
Citeste si:
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
-
Politicacum 2 săptămâniNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România
-
Diverseacum 2 săptămâniCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNovo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale
-
Economicacum O săptămână
Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța
-
Actualitateacum 2 săptămâniToalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBulk SMS pentru IMM
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniOra exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?
-
Uncategorizedacum O săptămânăCorporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate



