Actualitate
25% din text e suspect de plagiat

„Data fiind existenta unor posibile suspiciuni de similitudine sau plagiat in teza de doctorat a doctorandului Pop Liviu Marian, suspendam sedinta de astazi pana in momentul in care domnul doctorand impreuna cu domnul conducator de doctorat vor decide reparcurgerea pasilor obligatorii pentru sustinerea tezei de doctorat si o rugam, de asemenea, pe doamna Emilia Sercan, daca are amabilitatea, sa ne puna la dispozitie elementele care astazi au concurat la luarea deciziei”, a declarat rectorul Academiei de Politie, profesorul universitar Adrian Iacob.
Comisia de examen condusa de Iacob si din care a mai facut parte si rectorul ASE, Nicolae Istudor, a ajuns la aceasta concluzie abia dupa ce jurnalista Emilia Sercan, prezenta in publica la sustinerea tezei, a reclamat faptul ca 25% din textul lucrarii de doctorat este plagiat, arata PressOne.
„Nu am copiat si nu am plagiat niciodata”, s-a aparat Liviu Pop, dar nu a reusit sa convinga.
„Domnule doctorand, ne pare rau, dar cred ca cel mai bine, atat pentru institutia pe care o reprezint, dar si pentru dumneavoastra, este ca nicio suspiciune sa nu existe, sa nu planeze asupra activitatii dumneavoastra si asupra activitatii conducatorului de doctorat. Declar sedinta publica inchisa. Va multumesc!”, a conchis rectorul Academiei de Politie.
Liviu Marian Pop si-a prezentat lucrarea intitulata „Migratia fortei de munca. Implicatii asupra securitatii nationale” in doar 15 minute, iar membrii comisiei de examen erau gata sa-i aprecieze efortul cu titlul de doctor, pana la interventia jurnalistei de investigatii Emilia Sercan.
Aceasta a aratat ca 25% din doctoratul lui Liviu Marian Pop este plagiat – conform unui raport din aplicatia dedicata TurnitIn – iar comisia de examen a hotarat ca este mai bine ca doctorandul sa-si revizuiasca lucrarea si sa o sustina apoi din nou, pentru a nu exista suspiciuni.
Tot in acest context, jurnalista a aflat de la rectorul Academiei de Politie ca institutia accepta lucrari stiintifice in care exista suspiciuni de plagiat in proportie de pana la 30%, conform PressOne.
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Diverseacum 3 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



