Connect with us

Actualitate

Ce să nu faci de Sfântul Ilie

Comisarul

Publicat

pe

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte vineri pe Sfântul Ilie Tesviteanul, celebrat drept făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă.  Ca divinitate solară şi meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile şi hotărăşte unde şi când să bată grindina.  

Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor. 130.000 de români își serbează onomastica de Sfântul Ilie.

Ce spun legendele

Legendele spun că Sfântul Ilie a fost gospodar, dar cu o fire foarte iute. El şi-ar fi ucis părinţii veniţi în vizită şi a mers apoi la Dumnezeu şi şi-a cerut iertare, primind un car şi un bici de foc pentru a-i ucide pe diavolii care îl stăpâneau. În tradiţia populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roţi de flăcări, tunând şi lovind diavolii cu biciul de foc. Se mai spune că este aducător de ploaie şi că poate provoca furtuni puternice. Multe legende spun să Sfântul Ilie nu şi-a încheiat misiunea pe pământ, el ridicându-se la cer şi aşteptând acolo sfârşitul lumii, pentru a se lupta cu căpetenia diavolilor, potrivit news.ro.

Potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Şi tot de Sfântul Ilie, erau adunate plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.

Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură.

Ce să nu faci de Sfântul Ilie:

– se spune în popor că diavolii se ascund mai mult în lemnul de carpen, de aceea acest lemn nu este folosit în gospodărie şi e bine să nu se ascundă nimeni sub un carpen, pe vreme de furtună.

– dacă în ziua de Sfântul Ilie este furtună, nu trebuie să se deschidă nici uşile nici geamurile caselor, ca nu cumva să se ascundă vreun diavol ce fuge de furia Sfântului.

– în unele zone din Moldova, se mănâncă grâu nou fiert, cu miere. Dacă grâul nu a fost treierat până în ajunul acestui praznic, femeile îşi pun hainele de sărbătoare şi merg să secere câţiva snopi de grâu pe care apoi îi scutură de boabe, pisează grâul şi îl fierb pentru a-l consuma cu miere.

– în alte zone se mănâncă fructe proaspete, pentru a fi sănătos tot anul ce va urma. Merele nu se consumă decât după ce au fost duse la biserică. Se spune că acela care muşcă din măr înainte de a fi sfinţit va avea parte după moarte numai de mere şi, când va dori să le atingă, vor dispărea. Merele sfinţite vor deveni de aur pe lumea cealaltă, scrie libertatea.ro.

– fetele nemăritate se duc pe ascuns în lanurile de cânepă şi se tăvălesc goale prin rouă. Dacă noaptea vor visa cânepă verde înseamnă că se vor mărita cu băieţi tineri, iar dacă vor visa cânepă uscată se vor mărita cu cineva mai în vârstă.
în dimineaţa acestei zile se culeg plante de leac, în special busuioc, care se pune la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se culeg şi plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.

– se crede că, dacă tună de Sântilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.

– în această zi nu se lucrează de teama pagubelor (trăsnete, ploaie, grindină).

– tot azi se strânge mierea din stupi, se duc fagurii la biserică spre binecuvântare şi se împart de pomană.

 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate2 zile ago

Izolarea fonică oferită de ferestrele PVC – Un somn liniștit

Zgomotul constant al orașului, claxoanele, motoarele turate sau chiar agitația de zi cu zi din cartierele aglomerate pot deveni factori...

Actualitate2 zile ago

Ce sunt riflajele decorative din PVC și de ce au devenit atât de populare

Designul interior a trecut în ultimii ani printr-o adevărată revoluție, în care materialele moderne au început să concureze sau chiar...

Actualitate2 zile ago

Vestiarele metalice cu uși scurte – Definiție și rolul în optimizarea spațiului

Într-o lume în care fiecare metru pătrat contează, mai ales în spațiile de lucru, soluțiile inteligente de depozitare devin tot...

Diverse6 zile ago

Principalele greseli pe care le poti face in alegerea firmei de servicii funerare

Organizarea unei ceremonii funerare este o provocare dificila pentru familiile indurerate care tocmai ce au pierdut pe cineva drag in...

DiverseO săptămână ago

Procedura FaceTite este alternativa inovativă dintre produsele și liftingul chirurgical

Cu timpul, conturul feței începe să-și piardă fermitatea, linia mandibulară devine mai puțin definită, iar pielea din zona gâtului coboară...

DiverseO săptămână ago

De Black Friday, dezvoltatorul lansează o ofertă de preț limitată, de 2.800 de euro/mp, pentru proiectul boutique Maison du Monde. În plus, unele apartamente sunt scutite de plata TVA

Cu ocazia Black Friday, dezvoltatorul proiectului boutique Maison du Monde, din nordul Capitalei, anunță lansarea unei perioade speciale de achiziție, între 21 octombrie...

UncategorizedO săptămână ago

Training de top pentru tehnicieni frigotehniști: DAAS Epta România lansează centrul din Ploiești

Investiție de peste 500.000 de euro în educație și tehnologie: mediul privat preia inițiativa formării tehnicienilor, după modelul centrelor din Germania și...

Cât costă liniștea ta - diferența dintre „mă ocup eu” și „se ocupă o firmă de amenajări” Cât costă liniștea ta - diferența dintre „mă ocup eu” și „se ocupă o firmă de amenajări”
DiverseO săptămână ago

Cât costă liniștea ta – diferența dintre „mă ocup eu” și „se ocupă o firmă de amenajări”

Dacă ești o persoană îndemânatică, este posibil să îți dorești să te ocupi tu de toate sarcinile, chiar și atunci...

Business::Customer ServiceO săptămână ago

Amenda pentru schimbarea acoperișului fără autorizație: ce trebuie să știe proprietarii de locuințe din România

În ultimii ani, tot mai mulți români aleg să își renoveze acoperișurile, fie pentru a îmbunătăți izolația termică, fie pentru...

DiverseO săptămână ago

Poligraful și vârsta – Variațiile răspunsurilor la diferite grupe de vârstă

Poligraful, cunoscut popular și sub denumirea de „detector de minciuni”, este un instrument care măsoară răspunsurile fiziologice ale organismului –...

Social2 săptămâni ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

Diverse2 săptămâni ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

Diverse2 săptămâni ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 săptămâni ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 săptămâni ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 săptămâni ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social2 săptămâni ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse2 săptămâni ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic2 săptămâni ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Actualitate2 săptămâni ago

În urma unui caz aparent fără speranță: povestea unui avocat executare silită și a luptei pentru justiție

Pe o zi ploioasă de toamnă, într-un birou mic din centrul Bucureștiului, un avocat dedicat explora cu atenție dosarele unui...

Top Stiri Comisarul