Connect with us

Actualitate

Comunicat de presa Sindicat Equitas

Publicat

pe

Sindicatele membre FSANP din cele două penitenciare prahovene , Ploiești și penitenciarul de femei Ploiești Targșorul Nou cer demisia Ministrului de Justiție  Tudorel Toader și a directorului general al ANP Marian Dobrica.

Pe fondul lipsei de reacție a domnului ministru, în rezolvarea problemelor din sistemul penitenciar, Federația Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor condusă de președintele Sorin Dumitrașcu, a hotărât să înceapă actiunile de protest.

Adrian Grigoroiu președintele Sindicatului Equitas Târgșor  : am avut o grevă japoneză organizată ca semn de nemulțumire fața de neimplicarea factorilor decizionali în rezolvarea problemelor noastre, am depus plângere prealabilă către domnul ministru pentru anularea ordinului prin care lucrătorii de penitenciare sunt păcăliți, credem noi, la plata orelor suplimentare, avem o plângere prealabilă către domnul ministrul prin care cerem  încetarea celui de-al treilea mandat în funcția de director general al ANP , al lui Marian DOBRICĂ.

Directorul general al ANP Marian DOBRICĂ deține al treilea mandat de director general, contrar legii.

Vom continua protestele în stradă după care vom merge și la București. Suntem hotărâți să nu cedam și dorim ca opinia publică să cunoască problemele din acest sistem vasalizat.

Angajaţii din penitenciarele Ploiești și Târgșor protesteaza pe data de 25 septembrie , în faţa Penitenciarului Ploiești, iar pe 3 octombrie miting in fata Ministerului Justitiei. Intre timp campania mass-media continua, continua si plangerile penale si administrative. Pana cand revendicarile nu vor fi solutionate  nu ne oprim.

Pe lista de revendicari sunt incluse:

  1. conditii de lucru mai bune – ministrul Justitiei a promis acum 1 an standarde privind conditiile de lucru in penitenciare si un plan multianual de  investitii, dar nu s-a tinut de cuvant. In schimb, bugetul pentru investitii a fost redus la jumatate.
  2. plata orelor suplimentare restante – in continuare sunt peste 1 milion de ore suplimentare restante neplatite. Ministrul Justitiei s-a angajat acum 6 luni la Penitenciarul Vaslui ca acestea vor fi platite si nu s-a tinut de cuvant.
  3. stoparea imputernicirilor ilegale – cerem reluarea concursurilor pentru ocuparea functiilor de management superior si incetarea practicii de vasalizare prin imputerniciri, unele deja ilegale prin depasirea limitei de 1 an permisa de lege. Chiar directorul general Marian Dobrica se afla de mai bine de 2 luni in aceasta situatie.
  4. eliminarea discriminarilor salariale – cerem aplicarea legii cadru a salarizarii si pentru personalul din sectorul de aparare ordine publica si siguranta nationala incepand cu octombrie 2018.
  5. aprobarea Statutului politistului de penitenciare – cerem ministerului Justitiei sa includa si observatiile sindicatelor in proiectele transmise prin fortarea procedurii de avizare la Parlament.
  6. incetarea abuzului asupra pensionarilor – cerem eliminarea din legislatie a scamatoriei legislative prin care, incepand cu 15 septembrie 2017, au fost reduse cu peste 30%, prin ordonanta de urgenta, pensiile angajatilor din penitenciare, politistilor si militarilor.
  7. plata integrala a orelor suplimentare curente – cerem ministrului Justitiei sa aplice corect prevederea legala obtinuta in Parlament de catre sindicate referitor la plata orelor suplimentare, din ordinul acestuia (OMJ 2721/2018) fiind practic eliminate arbitrar de la plata peste 50% dintre orele suplimentare nerecuperate in termen de 60 de zile.

Cu deosebita consideratie                        Adrian Grigoroiu președintele

Sindicatului Equitas Târgșor

 

 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul