Connect with us

Actualitate

Lucrătură externă sau basm românesc?

Publicat

pe

Marți dimineață, cînd m-am scuturat de somn, am rămas cu o îndoială. Am visat ceva cu finanțarea protestului din 10 august sau chiar am aflat o informație despre aceasta? Cîteva minute am oscilat între vis și amintirea unei emisiuni. Apoi, la știrile dimineții, am văzut difuzarea înregistrărilor primite de site-ul Lumea Justiției și reluate numai de Antena 3. Respectivele înregistrări făceau trimitere la ceea ce anunțase Liviu Dragnea cu o seară înainte. Doar el spusese că vor apărea informații despre finanțarea protestelor din străinătate.

Confirmarea bombei lansate de Liviu Dragnea m-a contrariat, mai ales că el nu este nici secretar de redacție, nici director la Luju și n-are urechile la Antena 3. Pot să presupun că jurnaliștii l-au sunat pe Liviu Dragnea să-l întrebe dacă are informații legate de această dezvăluire. Dar la fel de bine pot să mă întreb dacă nu cumva Liviu Dragnea a primit aceste înregistrări și el le-a dat mai departe. În acest caz, ar trebui să mă mai întreb: de unde, de la cine și cum? Numai că aș intra într-o fundătură din care n-aș mai ieși pînă la iarnă.

Cele două înregistrări sunt credibile, chiar dacă vocea unuia dintre martori a fost distorsionată din rațiuni lesne de înțeles. Iar vocea domnișoarei Angi Șerban, rotunda care urla și se tăvălea prin Parlament și pe la diverse alte demonstrații de protest, pare să-i aparțină. Pînă la ora cînd scriu aceste rînduri, nu am găsit pe site-uri și pe agenții nici o contestare din partea ei. Ceea ce mă face să cred că înregistrarea este adevărată. Spusele domnișoarei Angi Şerban sunt și ele șocante, ca și mărturisirea despre banii primiți din Franța, Belgia, Olanda și Marea Britanie.

Angi Şerban: „Câteodată suntem presați să reacționăm pentru că suntem presați din EXTERIOR să punem osul la treabă, dar dacă ar fi fost după noi, protestele ar fi fost mult mai rare. (…) În primul rând, logistica acestui miting, dacă nu apare într-o săptămână, e un mare fâs, pentru că în spatele unui eveniment de o asemenea anvergură stă o logistică de nu îți imaginezi… Deși s-ar putea ca PACT-ul, care tot dansează pe lângă voi, îi vedeți… PACT-ul s-ar putea să se ocupe de o linie de logistică…“ Voce membru #rezist: „Cine-i ăsta, PACT-ul?“

Angi Şerban: „PACT-ul este partidul lui Sebastian Burduja, băiatul bancherului Gheorghe Burduja, ăla care a construit BANCOREX-ul“.

Voce membru #rezist: „A… OK, super!“.

Angi Ştefan: „Da, ideea e că acolo sunt numai copii de bani gata, de securiști. Ei sunt foarte deștepți, foarte mișto, da… sunt destui prin ţară… uite și aici o listă“. (Preluare de pe site-ul Lumea Justiției)

Despre Sebastian Burduja, împins de tatăl său, bancherul refugiat pe Coasta de Azur într-o vilă de cîteva milioane de euro, nu mai este de spus mare lucru. Ştiu doar că se zbate cu disperare să iasă în față și că, înainte de 10 august, umbla prin Anglia și mobiliza oameni, promițîndu-le tot soiul de avantaje și posturi.

Cu alte cuvinte, Angi Șerban chiar nu bate cîmpii despre lumea care se mai află în spatele, să-i zicem, mișcării #rezist și al protestelor din 10 august.

Abia de aici începe scandalul. SRI-ul, președintele României și toate celelalte servicii secrete românești, inclusiv cel al Armatei, nu au aflat nimic despre ce se punea la cale pe 10 august, în ciuda faptului că pe mijloacele de socializare circulau încurajări și amănunte despre ocuparea clădirii Guvernului, despre alegeri anticipate, despre revoluție. Măi să fie! Este suspect ca dracu’! Pare de necrezut această orbire a celor obligați să semnaleze riscurile recepționate de o mare parte din populație. Ar mai fi loc pentru o ipoteză. Că în spatele acestor evenimente nu se află armata și serviciile argentiniene și somaleze, ci numai cele românești. Ba, după felul în care se poartă, încep să bănuiesc că și Klaus Iohannis ar avea ceva habar despre eveniment, dacă nu cumva o fi fost la o partidă de golf sau la un grătar cu consulul onorific al Austriei.

Puse cap la cap, toate aceste informații ne trimit la ipoteza că pe 10 august am avut de-a face cu o lucrătură importantă, nu cu un protest întîmplător. Oricît le minimalizează presa de serviciu a serviciilor, peste aceste informații și înregistrări nu se mai poate trece. Măcar Parchetul Militar ar trebui să încerce o cercetare, dacă nu cumva și celelalte servicii românești. La fel, Parchetul General și cine mai este implicat în apărarea țării sunt obligaţi să afle ce-i cu finanțările rebelilor din #rezist și ce se urmărește cu ele. Iar dacă în conturile celor pomeniți n-a intrat decît vîntul, dacă Dide, Șerban și Bot se dădeau pe gratis de ceasul morții, să ne comunice, ca să-l fluierăm cu toții pe Liviu Dragnea! (Cornel Nistorescu Editorial Cotidianul).

 

 

 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul