Actualitate
Miercuri, 03 octombrie 2018, între orele 10.00 – 11.00, sirenele de alarmare publică vor fi acţionate în întreg judeţul
Începând cu data de 02 august a.c., Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă desfăşoară lunar exerciţii pentru testarea sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă.
Sirenele de alarmare publică existente la nivel naţional vor fi acţionate în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 – 11.00, simulările vizând atât verificarea echipamentelor care pot fi acţionate în mod centralizat (simultan), dar şi a celor cu acţionare locală.
La nivelul judeţului Prahova, sunt 313 sirene (72 electronice şi 241 electrice), astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situaţii de protecţie civilă, modul de acţionare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate.
Responsabilitatea menţinerii în stare de operativitate a sistemului de înştiinţare – alarmare revine autorităţilor publice locale, iar reprezentanţii inspectoratului derulează, periodic, acţiuni de verificare în teren.
Prin modul de acţionare al mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spaţiul public, motiv pentru care asigurăm cetăţenii că astfel de exerciţii periodice sunt necesare şi benefice. Recomandăm cetăţenilor să rămână calmi şi să urmărească informările transmise de către inspectoratul pentru situaţii de urgenţă şi administraţiile publice locale.
Obiectivele acestui demers vizează pregătirea continuă a autorităţilor administraţiei publice locale, pregătirea populaţiei prin cunoaşterea semnificaţiei semnalelor de alarmare şi centralizarea permanentă a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înştiinţare, avertizare şi alarmare.
Conform legislaţiei în vigoare privind organizarea şi asigurarea activităţii de înştiinţare, avertizare, prealarmare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă, semnalele de alarmare a populaţiei, instituţiilor publice şi operatorilor economici sunt : alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarmei.
Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.
Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia prin intermediul sirenelor electrice şi electronice au loc pe timpul inundaţiilor, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor.
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Diverseacum 3 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



