Connect with us

Actualitate

DJ Cioloş cîntă fals

Publicat

pe

Circulă o poveste. Un român din Anglia, un artist în programele de gestiune bancară, a primit de la firma sa o excursie de şapte zile în Dubai, cu şase nopți de cazare în Burj al Arab Jumeirah, hotelul de şapte stele, o vreme, Perla Golfului Persic. Omul și-a luat nevasta și copilul și a plecat în excursia vieții sale, pe care o visa de cîțiva ani. În Burj al Arab, hotelul cu heliportul ca o tavă pe umărul unei prințese, aterizau, pe rînd, elicopterele nababilor din toată lumea. Iar în larg, bărcile lor lăsau cozi albe de păun pe albastrul mării încremenite. Privea golful pe fereastră și se minuna de ce vede. Prima mare surpriză i-a adus-o băiatul. N-a trecut mult și copilul țopăia de bucurie. Îşi făcuse deja primii prieteni prin hotel.

-Te-ai împrietenit, deja, cu copiii arabi?

-Nu, tată! Hotelul este plin de copii care vorbesc românește!

Tatăl ar fi rămas încremenit. Nu se aștepta ca în Burj al Arab să-i  întîlnească pe turiștii țării sale de origine. Copilul nu mințea. În Burj al Arab erau cazate cîteva familii din România, aflate, și ele, în vacanță. Dar nu în vacanțe primite cadou, ci în vacanțe de oameni cu stare.

Încet-încet, programatorul român din Anglia avea să afle de la fiul său cine sunt copiii care i-au acaparat odrasla. Cică unul era avocat, că  îl cheamă Boștină, iar un altul, un român care trăieşte în Elvetia și se numește Buzăianu.

Omul nostru m-a întrebat cine sunt cei doi? Cine!? Îmi venea să-l trimit la Elena Udrea sau la Traian Băsescu, la Adriean Videanu și la Mihai David. I-ar explica ei mai multe. Sau să-l trimit la DNA, la procurorii care se fac că îl cercetează pe Bogdan Buzăianu după ce, mai mult decît suspect, știind bine ce a făcut, Traian Băsescu i-a semnat  renunțarea la cetățenia română.

Între timp, cam la două-trei zile, a apărut știrea cu sechestrul de 4,7 milioane de euro pe bunurile Elenei Udrea pentru trafic de influență și spălare de bani.

-Cu ce amintiri ai rămas de la Burj al Arab, domnule ”cutare”?

-A trebuit să cîștig o recompensă ca să aflu și eu că există români care merg în Dubai cu avionul privat, nu cu o cursă de linie!

Ei bine, Bogdan Buzăianu, cel mai mare afacerist al mandatului președintelui Băsescu, a fost semnalat de presă în Elveția, la un forum celebru, în compania generalului Florian Coldea, transformat, peste noapte, în consultant și profesor la două universități. Tot presa română speculează că aceste două personaje, faimoase și prin călătoriile lor în Sechelles și Dubai, caută susținători pentru o nouă lansare politică: Dacian Cioloș. Mai mult, începe să se vorbească de nababul energiei din România că ar fi cumpărat forumul de la Crans Montana. Şi n-a fost acolo în calitate de nabab sau expert, ci de proprietar, iar generalul Coldea, nu de trăgător de sfori, ci în calitate de proptea a unuia dintre cei mai veroși oameni de afaceri care au vîndut energia de la Hidroelectrica. Şi de care Traian Băsescu nu era străin.

Ei bine, Dacian Cioloș, cel mai de lemn politician român din ultima vreme, fost și, de formă, premier, este noua stea pe care se  pregătesc să o lanseze făcătorii de președinți. Adică Bogdan Buzăianu, Florian Coldea și Vasile Dâncu, marii amatori de excursii scumpe. Acestora li se adaugă și discretul general Ardelean, zis Vulpea, cel care se ocupă acum de securitatea unor bănci și a unor afaceri ale lui Ion Ţiriac. Dar și de sprijinirea nepotului său, DJ Cioloș!

Cînd am citit știrea cu Cioloș, am fost la fel de șocat ca și de poveștile de călătorie din Dubai. Cioloș – președinte al României? Măi să fie! Nu ne-a fost de ajuns ca premier? Nu a compus nici măcar o strategie de creștere a castraveților! Proiectul său de guvernare a fost un fel de cadou redactat de alții. Nici măcar o echipă n-a fost în stare să-și adune. Se spune că, în zilele de după nominalizare, DJ Cioloș ar fi folosit cu insistență numai două întrebări:

-Nu vrei să fii ministru?

și

-Nu vreți să puneți un ministru?

Hidroelectrica, Alpiq Romenergie, Alpiq Romindustries, Energy Holding, EHOL, Atel Energy şi Energy Financing Team. (Cornel Nistorescu Editorial– Cotidianul).

 

 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized3 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse3 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul